Un deficit de 37,05 miliarde de lei, faţă de 28,83 miliarde de lei în primele 10 luni.

Deficitul bugetului general consolidat a urcat la 3,56% din produsul intern brut după primele 11 luni din acest an, de la 2,8% din PIB la 10 luni, potrivit datelor publicate luni de Ministerul Finanţelor Publice.

În perioada ianuarie – noiembrie 2019, execuţia bugetului general consolidat, conform datelor operative, s-a încheiat cu un deficit de 37,05 miliarde de lei, faţă de 28,83 miliarde de lei în primele 10 luni. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, deficitul bugetar a urcat cu 11 miliarde de lei, respectiv o creştere de peste 40%.

Potrivit MFP, veniturile bugetului general consolidat realizate în primele 11 luni din acest an s-au cifrat la 289,4 miliarde de lei, reprezentând 27,8% din PIB, comparativ cu 27,5% din PIB în aceeaşi perioadă a anului 2018. „Faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, veniturile au fost cu 10,7% mai mari în termeni nominali, respectiv o creştere cu 27,9 miliarde de lei”, precizează sursa citată.

Se înregistrează creşteri, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, în cazul încasărilor din contribuţii de asigurări (+14,2%, respectiv o creştere cu 12,6 miliarde de lei), impozit pe profit (+12,5%, respectiv o creştere cu 1,9 miliarde de lei), TVA (+9,9%, respectiv o creştere cu 5,3 miliarde de lei) şi accize (+9,8%, respectiv o creştere cu 2,6 miliarde de lei).

Încasările din contribuţiile de asigurări au fost influenţate de creşterea efectivului de salariaţi din economie, a câştigului salarial mediu brut, a salariului minim pe economie, dar şi de condiţiile legislative noi privind transferul contribuţiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017, explică Ministerul Finanţelor.

Încasările din impozite şi taxe pe proprietate au crescut cu 12,4%, un avans de 650 milioane de lei.

Pe de altă parte, se înregistrează scăderi ale încasărilor cu 32,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent la taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi ca urmare a aplicării OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule.

Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăţilor efectuate sunt de 20,3 miliarde lei.

Cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 326,4 miliarde de lei, cu 13,5% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Cheltuielile de personal au urcat cu 19,1%, creşterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 18,2% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent. Creşteri semnificative se înregistrează atât la bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, cât şi la bugetul de stat.

Se înregistrează, de asemenea, un avans al cheltuielilor cu subvenţiile cu 10,2%.

Cheltuielile cu asistenţa socială au crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent cu 11,5%, fiind influenţate, în principal, de majorarea punctului de pensie cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând de la 1.000 lei la 1.100 lei, şi cu 15% de la 1 septembrie 2019, ajungând de la 1.100 lei la 1.265 lei, precum şi de creşterea nivelului indemnizaţiei sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei (de la 1 iulie 2018) şi de la 640 lei la 704 lei ( începând cu septembrie 2019).

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate
din surse interne şi externe, au fost de 33,2 miliarde lei, cu 26,3% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Ţinta de deficit bugetar pentru acest an a fost majorată de la 2,76% din PIB la 4,4% din PIB în urma celei de-a doua rectificări a bugetului din acest an.

Sursa: Agerpres
Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata