EUR
4,84 RON
(-0.02%)
USD
4,40 RON
(+1.7%)
GBP
5,30 RON
(-1.29%)
CHF
4,55 RON
(+0.4%)
BGN
2,47 RON
(+0.12%)
BYN
1,70 RON
(+1.09%)
CAD
3,13 RON
(-0.25%)
RSD
0,04 RON
(+0.14%)
AUD
2,65 RON
(+0.51%)
JPY
0,04 RON
(+0.12%)
CZK
0,18 RON
(-1.37%)
INR
0,06 RON
(+0.5%)

 

Activitatile salvamontistilor la nivel naţional

Pe parcursul lunii ianuarie, salvamontiştii din ţară au fost solicitaţi să intervină la aproximativ 1.700 de acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor, fiind salvate 1.716 persoane, potrivit preşedintelui Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România şi Consiliului Serviciilor Publice Salvamont, Sabin Cornoiu.

Luna ianuarie, fiind o lună de vârf a sezonului de iarnă, caracterizată printr-un număr foarte de turişti pe munte, a impus asigurarea asistenţei de salvare montane la un nivel maxim, zilnic, un număr de 500 – 600 de salvamontişti aflându-se la datorie în zonele montane cu afluenţă turistică mare, în zonele de practicare a sporturilor de iarnă, în punctele medicale şi de intervenţie din circa 90 de posturi şi baze salvamont.

„În această perioadă, salvamontiştii au fost solicitaţi să intervină în 1.680 de acţiuni de salvare şi de acordare a primului ajutor medical, acţiuni în care au fost salvate 1.716 persoane. Dintre acestea, 711 de persoane accidentate au fost predate, pentru transport de urgenţă la unităţile medicale de specialitate, serviciilor SMURD sau de Ambulanţă, şapte persoane elicopterului SMURD, iar două persoane serviciului IML. Prin Dispeceratul Naţional Salvamont-Vodafone au fost primite, direct, 1.476 apeluri prin care anunţau accidente montane, restul apelurilor de urgenţă fiind primite şi preluate de către salvamontişti prin Serviciul Unic de Urgenţă 112 sau prin dispeceratele locale ale echipelor salvamont”, a precizat Sabin Cornoiu, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES.

Tot în cursul lunii ianuarie s-au primit şi 73 de apeluri prin care se anunţau incendii în zona montană şi submontană, 1.680 de apeluri prin care se solicitau informaţii despre zona montană, dintre acestea 976 apeluri fiind înregistrate la Dispeceratul Național Salvamont, restul de 704 apeluri fiind făcute direct structurilor salvamont locale sau judeţene.

„Structurile Salvamont avut un grad de răspuns de 100% la solicitările specifice domeniului de activitate, doar cu resursele proprii, acest lucru confirmând că acestea sunt organizate corespunzător, îşi dimensionează corect, îşi dezvoltă permanent resursele umane şi materiale şi, în activitatea derulată, nu au solicitat şi au demonstrat că nu au nevoie de alte resurse, exceptând cele de preluare pentru transport al accidentaţilor către unităţile medicale, ambulanţe SAJ, SMURD, respectiv elicoptere IGAV-SMURD, resurse care au fost asigurate corespunzător în baza relaţiei de coordonare operativă existentă cu Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului de Interne”, a mai menţionat Sabin Cornoiu, potrivit comunicatului.

Cele 42 de structuri Salvamont din România, singurele structuri abilitate oficial şi care deţîn personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni pentru salvarea persoanelor accidentate în zona montană, activează un număr de circa 800 de salvatori montani atestaţi, dintre care aproape 400 sunt salvatori montani angajaţi.

Pe viitor, cunoscând specificul şi numărul mare de intervenţii din sezonul de iarnă, în toate staţiunile din ţară ce deţîn domenii de practicare a sporturilor de iarnă, în bazele, posturile şi refugiile salvamont, serviciile salvamont vor continuă să asigure efective maxime de salvatori montani, astfel încât să se reuşească intervenţia cu operativitate în situaţia producerii de accidente.

Toate echipele Salvamont, singurele structuri care deţîn competenţa legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecţiuni medicale, pot fi alertate prin 112 şi prin intermediul Dispeceratului Naţional Salvamont (0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicaţia SALVAMONT pentru telefoanele mobile.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata