In urma reacţiilor venite de la cetăţeni, primarul general, Gabriela Firea, a anunţat marţi că va renunţa la vinieta Oxigen.
Intr-o conferinţă de presă, ea a menţionat, că în luna martie va supune dezbaterii Consiliului General al Capitalei un proiect de hotărâre care prevede anularea acestei taxe.
Gabriela Firea a adăugat că nu abandonează proiectul ”Oxigen”, care va viza: plantări de arbori, achiziţii de maşini nepoluante, piste de biciclete, verificarea şantierelor de construcţii.
Primarul capitalei Gabriela Firea a mai precizat că în cele cinci zile de consultare, pe parcursul cărora i-a invitat pe bucureşteni să se pronunţe în ceea ce priveşte vinieta Oxigen, postarea sa a avut 2,5 milioane vizualizări, 60 – 70% din regiunea Bucureşti-Ilfov. Din cele peste 60.000 de comentarii, 90% s-au pronunţat în defavoarea vinietei.
Au fost transmise şi 5.000 de mail-uri, iar la sediul PMP au fost depuse 1.500 de petiţii împotriva restricţiilor de trafic şi a vinietei, potrivit primarului general.
Totodată, au fost depuse 430 de plângeri prealabile din partea unor persoane fizice sau juridice la direcţiile de specialitate ale Primăriei Capitalei, vizând de asemenea anularea vinietei.