EUR
4,84 RON
(+0.02%)
USD
4,41 RON
(+0.1%)
GBP
5,40 RON
(+0.77%)
CHF
4,54 RON
(+0.55%)
BGN
2,48 RON
(-0.32%)
BYN
1,84 RON
(-0.04%)
CAD
3,19 RON
(-0.07%)
RSD
0,04 RON
(+0.01%)
AUD
2,90 RON
(+1.04%)
JPY
0,04 RON
(+0.24%)
CZK
0,18 RON
(+0.13%)
INR
0,06 RON
(+0.54%)

Numărul locurilor de muncă vacante a scăzut în 2019

Conform unui comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS), numărul locurilor de muncă vacante a fost anul trecut de 53.800, în scădere cu aproape 6.800 de locuri faţă de 2018. Rata medie anuală a locurilor de muncă vacante a fost de 1,09%, în scădere cu 0,15 puncte procentuale faţă de anul precedent.

In 2019, rate medii anuale relativ mari ale locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică (2,24%), sănătate şi asistenţă socială (1,89%), respectiv în activităţi de spectacole, culturale şi recreative (1,82%). Cea mai mare rată medie anuală a locurilor de muncă vacante s-a regăsit în alte activităţi de servicii (2,47%).

În industria prelucrătoare s-au concentrat circa 25% din numărul total al locurilor de muncă vacante (13.300 locuri vacante), iar rata a avut o valoare medie anuală de 1,14%.

Iar cele mai mici valori, atât în ceea ce priveşte rata, cât şi numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante, s-au înregistrat în industria extractivă (0,27%, respectiv 100 de locuri vacante). Sectorul bugetar a însumat peste 26% din totalul locurilor de muncă vacante, cele mai multe regăsindu-se în sănătate şi asistenţă socială (6.500 locuri vacante), urmat de administraţia publică (6.200 locuri vacante), respectiv de învăţământ (1.500 locuri vacante).

Cele mai semnificative scăderi ale ratei medii anuale a locurilor de muncă vacante s-au regăsit în alte activităţi de servicii (-0,55 puncte procentuale), precum şi în administraţia publică (-0,54 puncte procentuale).

Iar cele mai relevante scăderi ale numărului mediu anual al locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în administraţia publică (-1.400 locuri vacante) şi la învăţământ (-1.200 locuri vacante).

Faţă de perioada analizată, cele mai relevante creşteri ale ratei medii anuale a locurilor de muncă vacante s-au evidenţiat în industria extractivă (+0,13 puncte procentuale), respectiv în agricultură, silvicultură şi pescuit (+0,10 puncte procentuale), iar numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante a cunoscut cea mai semnificativă creştere în comerţ (+600 locuri vacante).

Anul trecut, cea mai mare cerere de forţă de muncă salariată exprimată de angajatori prin intermediul ratei, cât şi al numărului mediu anual al locurilor de muncă vacante, s-a evidenţiat în rândul ocupaţiilor de specialişti în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2 (1,22% rata locurilor de muncă vacante, respectiv 13.200 locuri vacante).

Si cu cea mai redusă disponibilitate a cererii de forţă de muncă salariată, s-au regăsit ocupaţiile de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit – grupa majoră 6 (0,66% rata locurilor de muncă vacante, respectiv 100 locuri vacante), respectiv de membri ai corpului legislativ, ai executivului, înalţi conducători ai administraţiei publice, conducători şi funcţionari superiori – grupa majoră 1 (0,61% rata locurilor de muncă vacante, respectiv 2.100 locuri vacante).

În anul 2019 comparativ cu anul 2018, cele mai relevante scăderi, atât ale ratei, cât şi ale numărului mediu anual al locurilor de muncă vacante s-au regăsit în rândul ocupaţiilor de specialişti în diverse domenii de activitate – grupa majoră 2 (-0,33 puncte procentuale, respectiv -3.200 locuri vacante), respectiv în ocupaţiile elementare – grupa majoră 9 (-0,22 puncte procentuale, respectiv -1.400 locuri vacante).

Singurele creşteri, atât ale ratei, cât şi ale numărului mediu anual al locurilor de muncă vacante, au fost în rândul ocupaţiilor de lucrători în domeniul serviciilor – grupa majoră 5 (+0,07 puncte procentuale, respectiv +800 locuri vacante), şi de lucrători calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit – grupa majoră 6 (+0,24 puncte procentuale, respectiv +10 locuri vacante).

În 2019, cele mai ridicate valori ale ratei medii anuale a locurilor de muncă vacante s-au înregistrat în regiunile Bucureşti-Ilfov (1,43%), Vest (1,37%), respectiv Nord-Vest (1,22%). Angajatorii au prezentat cea mai semnificativă cerere de forţă de muncă salariată exprimată prin intermediul numărului mediu anual al locurilor de muncă vacante în regiunea Bucureşti-Ilfov (15.900 locuri vacante), care a reprezentat aproape 30% din numărul locurilor de muncă vacante din întreaga ţară.

In regiunile Nord-Vest (8.300 locuri vacante), respectiv vest (6.700 locuri vacante) au însumat aproape 28% din numărul total al locurilor de muncă vacante. La polul opus, atât în ceea ce priveşte rata, cât şi numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante, cele mai scăzute valori le-a cunoscut regiunea sud-vest Oltenia (0,44%, respectiv 1.700 locuri vacante), urmată de regiunea Sud-Est (0,89%, cu 4.600 de locuri vacante).

Comparativ cu anul precedent, in 2019,  în majoritatea regiunilor s-au înregistrat scăderi, atât în ceea ce priveşte rata, cât şi numărul mediu anual al locurilor de muncă vacante. Astfel, cele mai relevante scăderi s-au înregistrat în regiunile Vest (-0,59 puncte procentuale, respectiv -3.000 locuri vacante) şi Centru (-0,17 puncte procentuale, respectiv -1.100 locuri vacante).

La polul opus, singura creştere a celor doi indicatori s-a regăsit în regiunea Sud-Est (+0,08 puncte procentuale, respectiv +500 locuri vacante).

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata