EUR
4,84 RON
(+0.02%)
USD
4,41 RON
(+0.1%)
GBP
5,40 RON
(+0.77%)
CHF
4,54 RON
(+0.55%)
BGN
2,48 RON
(-0.32%)
BYN
1,84 RON
(-0.04%)
CAD
3,19 RON
(-0.07%)
RSD
0,04 RON
(+0.01%)
AUD
2,90 RON
(+1.04%)
JPY
0,04 RON
(+0.24%)
CZK
0,18 RON
(+0.13%)
INR
0,06 RON
(+0.54%)

Ministrul Mediului, decizie de ultimă oră! Pădurile vor fi tăiate în continuare în starea de urgență

Ministrul Mediuui, Costel Alexe, este de părere că o măsură pentru oprirea tăierilor legale de păduri, în această perioadă de urgență, „nu ar fi benefică pentru oameni, mediu și economie.”  Mesajul vine în contextul în care în mediul online au apărut foarte multe imagini cu camioane pline de lemne, iar o parte a societății civile a dorit acestă măsură pentru prevenirea unui dezastru.

Conform unui comunicat dat de Ministerul Mediului, Costel Alexe, a avut consultări cu experții din cadrul ministerului, dar și cu mai mulți operatori economici, organizații și asociații, pentru a se analiza varianta opririi tăierilor legale din păduri, cât timp va dura starea de urgență, cerută de o parte din societatea civilă.

„Înțeleg emoția și temerile oamenilor. Tocmai de aceea, am inclus, în ultima ordonanță militară emisă, prezența gărzilor forestiere la verificarea transportului de material lemnos. Am emis un ordin de ministru prin care li se retrage atestatul de exploatare tuturor celor care taie lemn ilegal”, a declarat ministrul.

Comunicatul mai susține că situația a fost analizată foarte intens și s-a ajuns la concluzia că măsura interzicerii tăierilor legale pe durata stării de urgență nu ar aduce beneficii oamenilor, nici mediului sau economiei. „Studiul de impact pe care l-am făcut ne-a arătat că am avea o mulțime de consecințe negative pe care țara și noi cetățenii nu ni le permitem acum”, subliniază ministrul.

Așadar, pe plan social măsura ar afecta circa 3,5 milioane de gospodării din România, care în prezent, se încălzesc cu ajutorul lemnelor. De altfel, mai bine de 100.000 de oameni ar putea intra în șomaj tehnic sau vor fi concediați.

„O estimare a arătat că aproximativ jumătate de milion de români, care sunt direct sau indirect dependenți de sectorul silvic, ar fi sever afectați financiar și social prin aceasta măsură. Micii operatori economici, cei cu câte 10-20 angajați, vor falimenta imediat. Este vorba de 4.600 de mici firme de exploatare și 7.000 de firme de prelucrare și din industria mobilei. Aceste consecințe ar adânci criza cu care se confruntă România acum. Pe plan economic, România ar avea mult de suferit, având în vedere faptul că sectorul forestier și al prelucrării lemnului reprezintă 3,5% din PIB”, se mai regăsește în comunicat.

În documentul prezentat se mai afirmă că oprirea tăierilor legale ar avea consecințe periculoase și pentru mediu. Cele aproximativ două milioane de metri cubi de lemn proveniți din doborâturi de vânt ar putea ajunge să infesteze pădurea sănătoasă, așa cum s-a mai întâmplat și îl alte țări din Europa, iar consecințele au fost dramatice.

52% dintre pădurile României reprezintă proprietate privată. Acest lucru ar însemna să se dea o interdicție asupra fructificării proprietății private, mai declară reprezentanții Ministerului Mediului.

„Nu este bine și nici constituțional să luăm această măsură extremă. Pădurea este o resursă regenerabilă, pe care avem datoria să o protejăm printr-un management sustenabil, atât pentru valorificare, cât și pentru regenerare, pentru a proteja mediul și a combate schimbările climatice. Vom sta permanent în teren pentru că stoparea tăierilor ilegale rămâne cel mai important obiectiv asumat în acest mandat”, a mai afirmat ministrul Costel Alexe.

Sursa: capital.ro

Sursa foto: impact.ro, pixabay.com

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata