P&G România donează 1,5 milioane de lei organizaţiei Crucea Roşie Română

1,5 milioane de lei donează  Procter & Gamble (P&G) România, Crucii Roşii Române, reprezentând sprijin financiar şi produse de îngrijire personală, de igienă şi de uz casnic, potrivit unui comunicat al companiei, transmis luni AGERPRES.

„Compania va sprijini personalul medical din prima linie, oferind sistemului local de sănătate fonduri destinate achiziţionării de echipamente medicale necesare pentru a face faţă pandemiei. În acelaşi timp, P&G este alături de cei afectaţi prin donaţii de produse esenţiale – până în prezent, peste 50 de tone de produse de igienă personală şi a casei au fost direcţionate către personalul medical şi către persoanele aflate în carantină sau în izolare la domiciliu. De altfel, P&G colaborează îndeaproape cu Crucea Roşie Română, pentru a identifica şi alte acţiuni prin care poate susţine comunităţile locale. Aceste eforturi locale sunt complementare acţiunilor P&G în curs de desfăşurare la nivel global”, menţionează compania.

Citeste si:  Oltchim se opune preluării societăţii de către PetroCarboChem

Pe data de 27 martie 2020, compania Procter & Gamble a anunţat donaţii în valoare de 15 milioane de dolari sub formă de produse de igienă şi îngrijire personală, produse de uz casnic şi igienizante pentru personalul din prima linie de acţiune şi familiile afectate.

Tot P&G Europa a donat un milion de dolari Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, pentru a asigura accesul la servicii şi produse medicale şi educaţie despre igienă comunităţilor vulnerabile din Europa.

Compania P&G deserveşte consumatori oferind unul dintre cele mai puternice portofolii ce include branduri de încredere, de calitate şi superioare precum Always, Ambi Pur, Ariel, Fairy, Gillette, Head & Shoulders, Lenor, Oral-B, Pampers, Pantene şi Tide. Comunitatea P&G desfăşoară operaţiuni în aproximativ 70 de ţări din întreaga lume.

Citeste si:  Raiffeisen amendată pentru concurenţă neloială

Societatea Naţională de Cruce Roşie din România este o organizaţie umanitară, membră a Mişcării Internaţionale de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, auxiliară a autorităţii publice şi abilitată prin lege să vină în sprijinul persoanelor vulnerabile. Crucea Roşie Română este prezentă la nivel naţional, cu 47 de filiale teritoriale şi peste 7.000 de voluntari care se implică activ în acţiunile sale.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close