UBB a strâns peste 16.000 de lei pentru Ambulanţa Cluj

In cadrul campaniei umanitare intitulate „10 lei în 10 zile pentru cei din linia întâi”, Universitatea „Babeş-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca a strâns peste 16.000 de lei pentru Serviciul de Ambulanţă Cluj.

„Campania umanitară „10 lei în 10 zile pentru cei din linia întâi” iniţiată de Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai în parteneriat cu Fundaţia Alma Mater Napocensis a reuşit să strângă peste 16.000 de lei pentru sprijinirea Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Cluj. Sumele donate de membrii comunităţii UBB vor fi direcţionate, în zilele următoare, către Serviciul de Ambulanţă Cluj, instituţie aflată în prima linie în ceea ce priveşte intervenţiile medicale. Iniţiatorii campaniei au lansat membrilor comunităţii UBB (studenţi, alumni, cadre didactice şi alte categorii de personal) invitaţia de a dona, în perioada 8-18 aprilie 2020, suma minimă de 10 lei pentru a veni în ajutorul Serviciului de Ambulanţă Cluj, donaţiile fiind realizate în contul Fundaţiei Alma Mater Napocensis a Universităţii Babeş-Bolyai, accesând link-ul https://fundatia.ubbcluj.ro/doneaza/”, se arată într-un comunicat trimis, luni, de UBB.

Citeste si:  Prima fotografie cu interiorul Dacia Lodgy

UBB s-a implicat în mai multe astfel de campanii.

„Universitatea Babeş-Bolyai a fost în permanenţă alături de membrii comunităţii şi s-a implicat intens în susţinerea lor. De asemenea, UBB este preocupată de informarea corectă şi constantă a comunităţii, site-ul Universităţii găzduind, în această perioadă, o secţiune dedicată special informaţiilor cu privire la măsurile de prevenire a răspândirii infecţiei cu noul Coronavirus (https://www.ubbcluj.ro/ro/infoubb/covid19/)”, se mai arată în comunicatul UBB.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close