EUR
4,84 RON
(-0.08%)
USD
4,11 RON
(-0.78%)
GBP
5,36 RON
(+0.2%)
CHF
4,49 RON
(-0.29%)
BGN
2,48 RON
(-0.66%)
BYN
1,68 RON
(-0.6%)
CAD
3,07 RON
(-0.06%)
RSD
0,04 RON
(-0.09%)
AUD
2,95 RON
(-0.26%)
JPY
0,04 RON
(-0.38%)
CZK
0,18 RON
(+0.38%)
INR
0,05 RON
(-0.5%)

Studiu: Cea mai mare îngrijorare resimţită de români

Un studiu derulat în luna aprilie de Unlock Research, arata ca  aproape jumătate dintre români (46%) vor sancţiona mărcile care nu se comportă responsabil în timpul crizei. Consumatorii se aşteaptă de la companii să comunice mai mult despre acţiunile lor privind siguranţa alimentelor.

„Cea mai mare îngrijorare resimţită de românii din mediul urban este legată de situaţia generală a economiei şi viitorul incert, urmată de propria situaţie financiară, punerea în pericol a sănătăţii şi teama de a rămâne fără loc de muncă. Temerile privind securitatea alimentară se regăsesc abia pe locul al nouălea, ceea ce arată că, atât producţia, cât şi distribuţia produselor alimentare, a funcţionat în parametri normali în contextul pandemiei. Aproape jumătate (46%) dintre consumatori declară că achiziţionează des produse ale companiilor care comunică public despre măsurile sanitare pe care le iau, fapt ce demonstrează că încrederea consumatorilor în siguranţa produselor este un factor-cheie”, arată sondajul, realizat pentru Adama Agricultural Solutions.

Respondenţii susţin că au consumat mai puţin alcool în izolare, băuturile alcoolice fiind printre produsele a căror rată de consum a scăzut cel mai mult în această perioadă. Românii fac cumpărături mai rar, iar categoria la care a crescut cel mai mult volumul de aprovizionare sunt tinerii între 18 şi 24 de ani. Totodată, a crescut apetenţa consumatorilor pentru produse proaspete (fructe şi legume). Din cauza condiţiilor incerte de igienă pe care le-ar putea asigura, deşi preferate de mulţi consumatori, pieţele agroalimentare au fost mult mai puţin frecventate în această perioadă.

” Studiul arată că există o fragilitate în lanţul alimentar, care trebuie tratată cu multă responsabilitate de autorităţi: criza COVID-19 a arătat că fermierii au nevoie de o infrastructură de distribuţie mult îmbunătăţită, care să poată să le pună în valoare produsele şi care să poată furniza oamenilor produse proaspete în condiţii de siguranţă. Ar fi păcat să fi trăit o asemenea criză şi să nu învăţăm nimic din ea”, a declarat Dimitrios Drisis, directorul general al Adama.

Potrivit  Adama Agricultural Solutions, 92% dintre respondenţi consideră că statul este primul care trebuie să intervină pentru depăşirea situaţiei create de pandemia de coronavirus, pe următoarele locuri plasându-se companiile. Potrivit respondenţilor, acestea din urmă trebuie să ajute oamenii să treacă mai uşor prin această criză, inclusiv prin educare şi informare. Aproape jumătate (46%) dintre aceştia susţin că vor sancţiona mărcile care nu se comportă responsabil în această perioadă. Românii văd companiile ca protectori – de aceea se aşteaptă, în majoritate covârşitoare, ca acestea să-şi protejeze angajaţii (83%) şi categoriile sociale vulnerabile, dar şi producţia şi economia locală (82%).

Tot sondajul mai arată că aproape jumătate dintre românii din mediul urban estimează încheierea crizei sanitare în maxim două-trei luni. Pe de altă parte, 52% dintre aceştia se aşteaptă ca dificultăţile economice să dureze mai mult de un an.

Cea mai mare îngrijorare resimţită de românii din mediul urban este legată de situaţia generală a economiei şi de viitorul incert (68%). Propria situaţie financiară este şi ea foarte importantă ca sursă de îngrijorare (49%).

Pe locurile următoare se plasează îngrijorarea cu privire la felul în care sănătatea este pusă în pericol de epidemia de Covid-19 (41%), dar şi teama de a rămâne fără loc de muncă (38%). Doar 28% dintre românii din mediul urban se declară îngrijoraţi de siguranţa alimentară. Principalele motive de îngrijorare fac referire la posibilitatea de contaminare a produselor sau ambalajelor de către ceilalţi cumpărători (46%) sau de personalul de vânzare (41%).

Din acest punct de vedere, consumatorii susţin că ar fi benefice acţiuni de comunicare din partea autorităţilor care să clarifice în ce măsură ambalajele pot sau nu să fie o sursă de contaminare cu noul coronavirus. Totodată, posibilitatea de a rămâne fără alimente este un subiect de care oamenii sunt mult mai puţin îngrijoraţi în acest moment (doar 24% dintre cei chestionaţi). Acolo unde apare această îngrijorare, ea se referă la teama că stocurile de mâncare să se epuizeze sau de perspectiva de a rămâne fără bani.

Conform unui studiu Eurostat din aprilie 2019, România se confruntă cu un paradox: deşi este un producător important de fructe şi legume, românii sunt codaşi la consumul acestora. Un an mai târziu, în context pandemic, consumatorii chestionaţi arată o realitate modificată: ei declară că au cumpărat mai mult decât înainte de criză fructe proaspete (30%), legume (26%). Pe următoarele locuri se situează produsele congelate şi conservele. Produsele de bază (făină, ulei, mălai), apă îmbuteliată şi răcoritoarele sunt şi ele cumpărate mai mult în această perioadă de 25% dintre consumatori.

Pe de altă parte, anumite categorii de alimente sunt cumpărate mai puţin decât înainte – mâncarea gata preparată (39%), alcoolul (35%), dar şi snacks-urile (33%), produsele de panificaţie/brutărie (29%) şi mezelurile (28%).

„Apar şi alte schimbări în comportament în această perioadă, o mare parte având legătură cu igienizarea – 88% dintre consumatori spală fructele şi legumele cu mai multă atenţie decât înainte, iar 60% dezinfectează ambalajele produselor după achiziţionare”, arată sondajul.

Principalele măsuri aşteptate de la producători pentru garantarea siguranţei alimentelor fac referire la echipamentele adecvate de protecţie pentru angajaţi – 78%, dar şi la măsuri sporite de igienizare a spaţiului de producţie – 68%.

„Adiţional, consumatorii consideră oportune şi alte măsuri, precum extinderea procedurii de testare a sănătăţii angajaţilor, dar şi ca producătorii să automatizeze cât mai mult din procesul de producţie sau să dezvolte măsuri suplimentare de sterilizare a produselor. Nu în ultimul rând, consumatorii şi-ar dori ca brandurile să comunice mai mult despre acţiunile pe care le întreprind pentru a asigura siguranţa alimentelor”, susţin autorii sondajului.

Iar frecvenţa de cumpărare a produselor alimentare a scăzut semnificativ de la declanşarea crizei sanitare. Dacă înainte de criză 83% dintre cei chestionaţi făceau cumpărături de produse alimentare cel puţin de câteva ori pe săptămână, criza pandemică a determinat schimbări în tiparul de cumpărături. Acum, 62% declară că fac cumpărături de produse alimentare o dată pe săptămână sau mai rar. Totodată, tinerii între 18 şi 24 de ani sunt categoria care la care volumul de cumpărături a crescut cel mai mult.

În toata această perioadă, cumpărătorii au frecventat predominant canalele moderne de comerţ – hipermarketuri (53%), magazine tip discounter (48%) şi supermarketuri (43%), în vreme ce pieţele agroalimentare au fost vizitate de doar 23% dintre consumatorii din mediul urban. Potrivit sondajului, magazinele care fac parte din reţele internaţionale beneficiază de cea mai mare încredere din partea consumatorilor (56%), avantajele menţionate spontan fiind gama largă de produse oferite (24%), standardele de calitate menţinute (17%) şi preţurile avantajoase (16%).

Consumatorii menţionează ca dezavantaje ale acestor magazine aglomeraţia percepută (18%) precum şi o anumită nesiguranţă legată de provenienţa produselor comercializate (18%). Dintre cei care obişnuiau să frecventeze pieţele înainte de criză, doar 39% au mai revenit în perioada crizei, mulţi dintre aceştia preferând în această perioadă mai degrabă hypermarketurile (55%) şi magazinele tip discounter (50%).

In acelasi timp, consumatorii declară că au un nivel relativ scăzut de încredere în pieţele agroalimentare (36%), principalele bariere menţionate spontan fiind legate de igienă precară (22%) şi de aglomeraţia/contactul cu multe persoane (20%). Pe de altă parte, pieţele sunt totuşi apreciate pentru faptul că oferă produse proaspete şi de calitate (50%).

Unlock Research a derulat pentru Adama România o cercetare cantitativă şi calitativă, având drept obiectiv principal măsurarea comportamentului alimentar şi a îngrijorărilor românilor cu privire la alimente, în contextul COVID-19. Studiul s-a desfăşurat în perioada 3 – 9 aprilie 2020, pe un eşantion de 600 persoane, reprezentativ urban, având o marjă de eroare de +/- 4%.

Adama Agricultural Solutions este una dintre companiile de top din industria protecţiei plantelor la nivel global. Cu un portofoliu vast şi diversificat de produse de înaltă calitate, echipa Adama, formată din peste 6.600 de persoane, ajunge la fermierii din peste 100 de ţări, furnizând soluţii pentru controlul buruienilor, dăunătorilor şi bolilor şi pentru creşterea recoltelor.

Unlock Research este o companie de know-how şi cercetare de piaţă cu capital 100% românesc înfiinţată în 2008. Unlock este specializată în studii de strategie de brand şi marketing cultural, centrată pe descoperirea de insight-uri despre oameni, categorii şi branduri care să contribuie la creşterea business-urilor clienţilor pentru care lucrează.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata