EUR
4,84 RON
(-0.01%)
USD
4,08 RON
(-0.31%)
GBP
5,37 RON
(-0.44%)
CHF
4,48 RON
(+0.14%)
BGN
2,47 RON
(-0.31%)
BYN
1,67 RON
(+0.03%)
CAD
3,07 RON
(-0.08%)
RSD
0,04 RON
(+0.04%)
AUD
2,94 RON
(-0.06%)
JPY
0,04 RON
(-0.29%)
CZK
0,18 RON
(+0.58%)
INR
0,05 RON
(-0.21%)

250.000 kWh în campania „Dăruieşte Lumină”

Pentru a-i susţine pe cei care au nevoie de ajutor în această perioadă, românii au dăruit 250.000 kWh în cadrul noii ediţii a campaniei „Dăruieşte Lumină”, derulată de E.ON România, a anunţat compania, într-un comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES.

„Participanţii la campanie au trimis poveşti ale semenilor lor, despre care ştiau că au nevoie de sprijin, şi astfel au contribuit cu câte 100 kWh pentru persoanele nominalizate, fără să îi coste nimic. Singura condiţie, pentru ca prietenii, rudele sau cunoscuţii lor, să primească cei 100 kWh, a fost ca persoanele nominalizate să aibă un abonament E.ON pentru minim unul din cele două tipuri de servicii: gaze naturale sau energie electrică. Mai mult, întrucât mulţi dintre susţinătorii campaniei „Dăruieşte Lumină”, ajunsă la cea de-a şaptea ediţie, au dorit să contribuie cu energie şi pentru instituţiile sociale care au primit mai puţine donaţii în această perioadă, o parte din kilowaţi vor ajunge şi la acestea. Numele şi datele de contact ale persoanelor nominalizate nu vor fi făcute publice, iar cantităţile de energie vor fi scăzute din următoarele facturi primite”, menţionează sursa citată.

In perioada 1 aprilie – 15 mai 2020, În total, o cantitate de 250.000 kWh au fost oferiţi,  de către cei care s-au înscris şi au participat la campania „Dăruieşte Lumină”.

Iar prima ediţie a campaniei „Dăruieşte Lumină” s-a desfăşurat în luna aprilie a anului 2015, când au fost oferiţi 100.000 kWh unui număr de 12 instituţii (spitale, şcoli, case de copii şi case de bătrâni) din zece judeţe.

La ultima ediţie, cea din decembrie 2019, E.ON a contribuit cu 200.000 kWh pentru zece instituţii sociale din toată ţara.

În ultimii cinci ani, E.ON a donat, cu ajutorul românilor, 1.000.000 kWh energie electrică şi gaze naturale către 56 de instituţii sociale şi 800 de familii defavorizate din România;

Anul trecut, Campania s-a calificat, în finala Digital Communication Awards de la Berlin, alături de proiecte de amploare din întreaga Europă.

Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu peste 14 milioane de euro numeroase proiecte de responsabilitate socială în comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea, numărul total al beneficiarilor acestor iniţiative ridicându-se la aproximativ 310.000.

Astfel, Grupul german E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a circa 15 ani. Companiile-fanion ale grupului sunt Delgaz Grid şi E.ON Energie România, acestea desfăşurând activităţi de distribuţie, respectiv de furnizare a energiei şi a soluţiilor energetice pentru circa 3,1 milioane de clienţi.

De la intrarea pe piaţa din România, grupul E.ON a investit circa 1,7 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor, iar valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,3 miliarde de euro.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata