In Slobozia, ANPC, a dat amenzi de 95.000 de lei

In cadrul unor acţiuni de control realizate la 10 operatori din oraş, comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au aplicat şapte amenzi, în valoare de 95.000 de lei, unor agenţi economici din Slobozia (Ialomiţa),  care comercializau produse alimentare şi nealimentare, se menţionează într-un comunicat al ANPC transmis AGERPRES.

Iar în urma abaterilor constatate în timpul controlului a fost dispusă oprirea temporară a activităţii de comercializare a produselor alimentare şi nealimentare până la remedierea deficienţelor pentru şapte operatori economici (cinci unităţi cu produse alimentare şi doi operatori economici cu produse nealimentare).

Citeste si:  Proiectul pentru susţinerea sistemului public de pensii şi sistemului asigurărilor pentru şomaj

Comisarii ANPC au descoperit, in timpul controalelor,  nereguli referitoare la:

-producerea şi comercializarea de pâine fără a avea afişate ingredientele alergene;

-comercializarea peştelui decongelat, fără informarea completă, corectă şi precisă a consumatorului;

-utilizarea vitrinelor frigorifice neigienizate, cu chedere rupte, cu urme de rugină, prezentând scurgeri de conţinut sub tăvile de expunere a produselor;

-nerespectarea temperaturii de depozitare pentru peştele sărat; comercializarea apei minerale preambalate depozitată direct pe paviment;

-comercializarea unor preparate din carne etichetate incomplet;

-comercializarea de produse de patiserie preambalate neetichetate;

Citeste si:  Lucian Bode: Anul acesta nu se va ţine licitaţia pentru licenţele 5G

-comercializarea unor jucării din import neetichetate, fără instrucţiuni privind securitatea produsului;

-comercializarea articolelor de îmbrăcăminte, încălţăminte, marochinărie neetichetate;

-comercializarea unor electrocasnice fără carte tehnică tradusă în limba română şi certificat de garanţie;

-practicarea de vânzări promoţionale fără respectarea normelor legale în domeniu, etc.

Asadar, controalele din Slobozia au fost realizate în data de 5 iunie sub coordonarea preşedintelui ANPC, Eduardt Cozminschi şi a secretarului general Eduard Ştefan Olteniceanu.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close