Investiţiile străine directe au însumat o valoare netă negativă

Investiţiile străine directe au însumat o valoare netă negativă de 454 milioane euro în primele patru luni, comparativ cu 2,161 miliarde de euro în perioada similară din 2019, conform datelor Băncii Naţionale a României remise luni AGERPRES.

„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat valoarea netă negativă de 454 milioane euro (comparativ cu o valoare netă pozitivă de 2,161 miliarde de euro în perioada ianuarie – aprilie 2019), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 33 milioane euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 487 milioane euro”, se spune în comunicatul BNR.

Citeste si:  CNI solicită Senatului încetarea mandatului liberalului Mircea Diaconu

Iar numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut în primele patru luni ale anului în curs cu 34,46%, comparativ cu perioada similară din 2019, la 1.288 de unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Astfel, cele 1.288 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de 2,145 milioane de dolari, în scădere cu 56% faţă de ianuarie-aprilie 2019.

La 30 aprilie 2020, cel mai mare număr de societăţi cu participare străină era cu investitori din Italia, respectiv 49.095 (3,842 miliarde dolari capital subscris), dar cea mai mare valoare a capitalului social aparţine societăţilor olandeze, respectiv 12,74 miliarde de dolari, în 5.453 de firme.

Citeste si:  Mona Pivniceru: Schimbările în procedura de numire la vârful Parchetului General şi al DNA au fost agreate de CE

În aprilie au fost înmatriculate 87 de societăţi cu participare străină, cu un capital subscris de 130.300 dolari. Pe domenii, cele mai multe firme înmatriculate au fost înregistrate în comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, reparaţii auto şi moto, respectiv 25,2% din total, activităţi profesionale, administrative, ştiinţifice şi tehnice – 26,44% şi construcţii – 10,34%.

La finele lunii aprilie 2020, în România existau 228.180 societăţi cu participare străină la capitalul social. Valoarea capitalului subscris era de 63,676 miliarde de dolari.

Citeste si:  Final de an cu ajustări de creștere pentru companiile din România
Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata