EUR
4,83 RON
(-0.01%)
USD
4,07 RON
(+1.41%)
GBP
5,35 RON
(+0.31%)
CHF
4,49 RON
(+0.15%)
BGN
2,46 RON
(+0.69%)
BYN
1,67 RON
(+1.01%)
CAD
3,07 RON
(+0.18%)
RSD
0,04 RON
(-0.06%)
AUD
2,94 RON
(-0.05%)
JPY
0,04 RON
(+0.8%)
CZK
0,19 RON
(-0.42%)
INR
0,05 RON
(+1%)

Turiştii pot cumpăra din nou online permise de acces în Deltă

Aplicaţia online a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) pentru eliberat contra-cost permise de acces turist în Deltă funcţionează de la sfârşitul săptămânii trecute, iar luni va fi posibilă şi plata permiselor de acces autoturism în Rezervaţie.

Aplicaţiile online pentru eliberarea permiselor de acces în Rezervaţiei sunt funcţionale, începând de vineri, mai puţin cea pentru emiterea permiselor de acces autoturisme în Deltă, a declarat, guvernatorul Ion Munteanu, pentru AGERPRES.

„Astăzi (luni n.r.), se va rezolva şi pentru permisele de acces maşini. Acum, avem câteva posibilităţi de plată pe lângă sistemul online. Este vorba despre cinci automate de eliberare permise, din care două la Tulcea, unul la Vadu, unul la Corbu şi unul la Murighiol. Toţi agenţii noştri eliberează permise atât în teren, cât şi la centrele de informare din Chilia Veche, Sulina şi Murighiol”, a mai spus Munteanu.

Dar, referindu-se la faptul că automatele de eliberat permise de acces în Rezervaţie aflate la sediul ARBDD funcţionează greu, el a menţionat că problemele sunt cauzate şi de unii utilizatori.

„Automatele funcţionează greu şi din neştiinţa oamenilor de a le utiliza. Colegii noştri care se ocupă de ele au găsit în ele bancnote rupte şi alte lucruri care nu ar trebui introduse. De asta există şi sincope în utilizarea lor”, a precizat guvernatorul Rezervaţiei.

In luna iunue, sute de persoane care au venit în Deltă pentru minivacanţele de Rusalii şi de 1 iunie au stat la rând chiar şi două ore pentru permisul de acces turist în Deltă, din cauză că aplicaţia online nu a funcţionat.

Iar, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, instituţie care găzduieşte site-ul ARBDD, a făcut la finele anului trecut lucrări de mentenanţă a platformei, care au inclus şi actualizări de soft. În condiţiile în care site-ul instituţiei de mediu datează din anul 2011, aplicaţiile de eliberare permise online au devenit nefuncţionale, astfel încât ARBDD a cumpărat noi servicii de reproiectare, întreţinere şi dezvoltare pentru site-ul propriu.

Contractul, în valoare totală de 114.000 lei, fără TVA, se va încheia în luna decembrie, iar în cadrul acestuia aplicaţia de eliberare online a permiselor gratuite de acces în Rezervaţie funcţionează din nou din luna aprilie.

Asadar, permisul de acces în Rezervaţie pentru turişti costă 5 lei de persoană pe zi, 15 lei de persoană pe săptămână şi 30 de lei de persoană pe an. De la plata acestui tarif sunt scutiţi copiii, elevii, studenţii, pensionarii, veteranii de război, foştii deţinuţi politici, urmaşii eroilor martiri şi răniţii din Revoluţia din Decembrie 1989, precum şi persoanele fizice care au domiciliul în perimetrul Rezervaţiei sau în localităţile limitrofe.

Permisul pentru acces autovehicule costă 10 lei pe zi sau 100 de lei pe an, iar permisul de acces pentru ambarcaţiuni costă 20 de lei pe sejur sau 100 de lei pe an.

La fel ca în anii trecuţi, pescuitul sportiv/recreativ în Delta Dunării este gratuit, dar se poate realiza în baza permisului eliberat de automate sau de agenţii ARBDD.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata