EUR
4,84 RON
(+0.03%)
USD
4,28 RON
(-0.04%)
GBP
5,41 RON
(+0.08%)
CHF
4,55 RON
(+0.08%)
BGN
2,47 RON
(-0.19%)
BYN
1,77 RON
(-0.8%)
CAD
3,15 RON
(-0.05%)
RSD
0,04 RON
(+0.14%)
AUD
2,98 RON
(+0.05%)
JPY
0,04 RON
(+0.14%)
CZK
0,18 RON
(+0.08%)
INR
0,06 RON
(-0.12%)

Cum va fi influențat domeniul bancar de digitalizare

Va urma o perioadă în care digitalizarea se va aprofunda și mai mult. Viitorul aparține băncilor digitalizate, standardizate, care vor descoperi soluții prin care să ofere servicii evitând așadar contactul fizic. Există dedicare și dorință de inovație din partea instituțiilor bancare. Băncile naționale sunt nevoite să ofere cadrul legal și să susțină digitalizarea acestei industrii.

În prima jumătate a acestui an, instituțiile financiarbancare, asemeni multor altor antreprenori activi în diverse domenii, au apelat la digitalizare ca să își poată continua activitățile cu toate restricțiile impuse în urma pandemiei de Covid-19. Cu toate acestea, digitalizarea reprezintă viitorul industriei bancare, pentru că consumatorii vor opta să lucreze cu băncile ce pot oferi servicii de la distanță, au susținut speakerii prezenți în cadrul videoconferinței, organizată de către ZF în parteneriat cu Microsoft.

„Digitalizarea reprezintă viitorul, pentru că nu ne ajută doar pe timp de pan­demie sau în alte situaţii de criză. Prin urmare, toate categoriile de clienţi vor vrea să lucreze cu acele companii care au soluţii inovative şi care le pot furniza servicii prin inter­me­diul tehnologiei“, a declarat Mădălina Popa, financial services industry di­rector CEE în cadrul Microsoft.

Ascultându-l pe Patrice Amann, regional leader FSI EMEA în cadrul Microsoft, aflăm că este de părere că soluțiile inovatoare trebuie implementate treptat, pentru a putea oferi timp consumatorilor „să se obişnuiască, să le înţeleagă şi să aibă încredere în ele“.

„Băncile trebuie să găsească o ba­lanţă între legislaţia şi reglementările pieţei, gestionarea riscului şi consu­ma­tori. Viitorul aparţine băncilor digita­liza­te, standardizate, care înţeleg şi res­pectă legislaţia şi reglementările şi care acordă importanţă inovaţiei“, a afirmat Patrice Amann.

În primele două luni de carantină, actorii financiar-bancari au grăbit digitalizarea produselor, dar Patrice Amann susține că trendul de digitalizare a sistemului bancar se va păstra și în perioada ce va urma.

„Urmează o perioadă în care di­gita­li­zarea va accelera şi mai mult. În ulti­me­le luni, băncile au trecut printr-o pe­rioa­dă dificilă şi au apelat la soluţiile de di­gi­ta­lizare, pentru că au înţeles avantajele.“

În plus, Mădălina Popa a mai susținut că băncile naționale ar trebui să construiască un cadrul reglementat care să permită digitalizarea sistemului bancar.

„Şi digitalizarea băncilor naţionale este importantă. Spre exemplu, Banca Naţio­nală a Ungariei a pus la dispoziţia ce­lorlalte bănci o platformă care să le per­mită digitalizarea. În plus, strategia Băncii Naţionale din Lituania a regle­mentat adoptarea soluţiilor de cloud şi ban­king. Am înţeles că îşi doresc să susţină strategia de digitalizare a ţării. În Grecia s-a reglementat videoban­kin­gul, care permite interacţiunea dintre reprezentantul bancar şi client prin intermediul unei platforme. În ultimii ani, am văzut un trend pozitiv şi din partea Băncii Naţionale a României.“

CEC Bank, instituția financiară cu cea mai mare rețea de sucursale din România, și-a adaptat procesele la noua realitate, punând la dispoziția clienților anumite servicii bancare prin intermediul tehnologiei, a declarat Mugur Podaru, director al direcției operațiuni la distanță în cadrul CEC Bank.

„Eram pregătiţi să trecem la digitalizare, bugetele sunt stabilite, doar că a fost nevoie să accelerăm procesul şi să facem disponibile soluţiile şi platfor­mele la momentul potrivit. Încercăm să păstrăm un echilibru între bankingul tradiţional şi cel online, ne pregătim pentru a furniza din ce în ce mai multe servicii bancare prin intermediul noilor tehnologii, dar clienţii pot accesa aceste servicii în continuare şi într-o unitate fizică a băncii“, a susținut Mugur Podaru.

Acesta a mai spus faptul că, în ultimele două luni, numărul de operațiuni realizate cu ajutorul serviciului mobile banking al CEC Bank aproape că s-a dublat comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata