Primăria Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB)

Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş”, Spitalul Clinic Colentina şi Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila” -, aflate în prima linie a luptei împotriva pandemiei de COVID-19. În contextul informaţiilor vehiculate în spaţiul public privind situaţia internărilor pacienţilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, Primăria Capitalei, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), va prezenta zilnic, începând de astăzi, informaţii actualizate privind cele trei unităţi sanitare pe care le are în administrare.

In spiritul deschiderii şi transparenţei care caracterizează întreaga noastră activitate, dorim astfel să contribuim la informarea promptă şi corectă opiniei publice.

-Sâmbătă, 20.06.2020, la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş”, care dispune de 420 de paturi, sunt internate 304 persoane cu COVID-19, dintre care şase se află la Terapie Intensivă (ATI).

Citeste si:  Numărul deceselor raportate la nivel mondial a ajuns la 46.900

De la declanşarea pandemiei, în această unitate sanitară de fază 1 au fost internate în total 2.247 persoane, din Bucureşti şi din ţară – din care 1.696 confirmate cu boala COVID-19 -, cel mai mare număr de pacienţi internaţi dintre toate spitalele COVID din România.

Menţionăm că, la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale „Dr. Victor Babeş”, fiecare pacient suspect de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 ocupă un întreg salon, indiferent de numărul de paturi din acesta, pentru a preveni răspândirea bolii.

-La data de 20.06.2020, Spitalul Clinic Colentina are un număr de 77 de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2, dintre care şapte se află la Terapie Intensivă (ATI).

Citeste si:  Ii din colecţiile Brătianu şi Cantacuzino, prezentate pentru prima dată publicului

În total, de la sfârşitul lunii martie şi până în prezent, la Spitalul Clinic Colentina au fost internaţi 542 de pacienţi confirmaţi cu COVID-19. Din totalul de 867 paturi de care dispune, spitalul a primit aviz de funcţionare pentru 455.

Menţionăm faptul că, Spitalul Clinic Colentina, unitate sanitară desemnată suport COVID prin ordin al ministrului Sănătăţii, nu are în structura sa o secţie de boli infecţioase.

-La Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, care a preluat toate cazurile de pacienţi infectaţi care necesitau dializă, de la sfârşitul lunii martie şi până în prezent au fost internaţi 50 de persoane confirmate cu COVID-19.

Prin ASSMB, Primăria Capitalei, a susţinut continuu eforturile personalului medical din cele trei unităţi sanitare, asigurând materialele de protecţie, echipamentele şi aparatura medicală necesare în această perioadă dificilă. Şi în continuare, Primăria Capitalei va lua toate măsurile care se impun pentru a asigura tratarea promptă a bolnavilor de COVID-19, adaptându-şi în permanenţă efortul la evoluţia numărului de pacienţi confirmaţi.

Citeste si:  Groenlanda interzice vânzarea de alcool în capitala Nuuk

Asadar, aşa cum se poate vedea din datele disponibile, numărul de pacienţi confirmaţi cu COVID-19 internaţi în aceste trei spitale de elită ale Primăriei Capitalei, a fost, de la începutul pandemiei, de 2.288.

Din datele oficiale ale INSP, reiese că în Bucureşti, până la această data, a fost înregistrat un număr de aproximativ 2.500 de pacienţi confirmaţi cu COVID-19.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata