BRD finanţează Sanador

Printr-un proiect realizat cu o investiţie de aproximativ 3 milioane de euro, Sanador achiziţionează cele mai avansate tehnologii de chirurgie minim-invazivă, cu finanţare acordată de Grupul BRD, potrivit unui comunicat al băncii.

daVinci Xi, cel mai avansat instrument de chirurgie minim invazivă asistată robotic, pe care compania Sanador îl inaugurează  ca o investiţie în tehnologie medicală de ultimă generaţie, conform sursei citate.

„Robotul daVinci Xi este un sistem computerizat menit să eficientizeze şi să îmbunătăţească intervenţia chirurgului în sala de operaţie prin acurateţe milimetrică, vizibilitate crescută, mişcări sigure şi precizie ridicată. Se poate spune că platforma daVinci Xi oferă o extensie naturală a ochilor şi mâinilor medicului asupra pacientului în realizarea a numeroase proceduri chirurgicale, de exemplu în urologie, ginecologie sau chirurgie generală”, a spus Doris Andronescu, director general, asociat unic şi fondator al companiei.

Citeste si:  Grupul MOL a raportat un pierdere netă de 152 de milioane de dolari

Astfel, proiectul a fost realizat printr-o investiţie de aproximativ 3 milioane de euro, cu finanţare acordată de Grupul BRD.

„Suntem mândri că, prin finanţarea unor astfel de investiţii, putem contribui la progresul medicinei din România. La BRD, ne reafirmăm angajamentul de a susţine economia, în special prin investiţiile în tehnologie de vârf”, a spus Yves Lallemand, director general adjunct al BRD Groupe Societe Generale, coordonatorul activităţii de corporate banking.

In septembrie 2018, Sanador a pus în funcţiune, tot cu finanţare de la Grupul BRD,  unul dintre cele mai performante centre de radioterapie din România, destinat tratării cancerului. Investiţia totală s-a ridicat la 20 milioane de euro, centrul asigurând o gamă complexă de servicii privind diagnosticul, tratamentul şi urmărirea post-terapeutică, având ambulatoriu integrat, spitalizare de zi şi continuă, oncologie medicală, radioterapie, brahiterapie, medicină nucleară, iodoterapie, SPECT-CT, împreună cu cele mai performante echipamente şi tehnologii medicale.

Citeste si:  Vostro V13, cel mai subţire notebook de la Dell, în magazinele din România din februarie 2010

Având o suprafaţă de 23.000 mp, 413 paturi şi unsprezece săli de operaţie ultramoderne, spitalul Clinic SANADOR a fost inaugurat în anul 2011, fiecare dotată cu centrală proprie de tratare a aerului, una dintre cele mai performante secţii de terapie intensivă (adulţi şi copii), dar şi departament de cardiologie intervenţională şi electrofiziologie, precum şi radiologie imagistică medicală de înaltă performanţă.

De asemenea, în Spitalul Clinic Sanador a fost realizat primul transplant hepatic din sistemul medical privat. Cu o dezvoltare continuă, exclusiv organică, Sanador are în prezent peste 1.600 de angajaţi şi peste 1.500 de medici colaboratori.

Citeste si:  George Buruiană a demisionat din funcţia de director general al CFR Marfă

Iar BRD – Groupe Societe Generale este a treia mare bancă din România după valoarea activelor. BRD operează o reţea de 640 de unităţi şi are o poziţie de lider pe piaţa cardurilor, cu aproximativ 2,43 milioane de carduri, 30.000 de POS-uri şi aproape 1.500 de ATM-uri. Banca este un jucător important pe piaţa creditelor pentru companii locale şi multinaţionale şi este liderul pieţei de factoring din România. Activele sale totale, la sfârşitul primului trimestru 2020, erau de 57,02 miliarde de lei.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata