EUR
4,84 RON
(+0.09%)
USD
4,10 RON
(+0.08%)
GBP
5,37 RON
(-0.31%)
CHF
4,49 RON
(+0.26%)
BGN
2,47 RON
(+0.3%)
BYN
1,67 RON
(+0.3%)
CAD
3,08 RON
(-0.27%)
RSD
0,04 RON
(+0.06%)
AUD
2,95 RON
(-0.23%)
JPY
0,04 RON
(-0.06%)
CZK
0,18 RON
(-0.39%)
INR
0,05 RON
(-0.06%)

Contestaţiile depuse în Programul Casa Verde Fotovoltatice au fost analizate

Din totalul contestaţiilor depuse în Programul Naţional „Casa Verde Fotovoltatice”, peste 95% au fost analizate, a anunţat Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat transmis, vineri, AGERPRES.

„În acest moment, analiza contestaţiilor transmise în aplicaţia informatică este finalizată în procent de peste 95%, iar listele finale vor fi publicate săptămâna viitoare. Ne cerem scuze pentru faptul că analiza acestora a durat mai mult timp, dar în contextul actual, având în vedere atât restricţiile cauzate de pandemie, cât şi volumul foarte mare de documente supuse analizei, AFM a depus eforturi consistente pentru a le soluţiona în cel mai scurt timp. Până în prezent, am transmis spre semnare peste 4.500 de contracte, beneficiarii având un termen de 8 luni în care pot finaliza instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice”, a explicat preşedintele AFM, Andreea Kohalmi-Szabo.

În acest context, AFM anunţă o lansare, de consultări publice pentru noul Ghid al Programului Naţional Casa Verde Fotovoltaice,lansare care va avea loc săptămâna viitoare, aferent sesiunii ce ar urma să înceapă în această toamnă.

„Începând de săptămâna viitoare, vom organiza consultări pentru ghidul aferent noii sesiuni a Programului Naţional Casa Verde Fotovoltaice, pe care dorim să o lansăm în această toamnă. Noul program va aduce modificări majore. Îmi doresc simplificarea procesului de înscriere, precum şi micşorarea duratei evaluării proiectelor şi extinderea plajei de instalatori”, a spus şefa AFM.

Anterior, Administraţia Fondului pentru Mediu încearcă să pregătească o respingere în masă, pe motivul documentelor expirate, a contestaţiilor depuse de către aplicanţi, au avertizat reprezentanţii Greenpeace România, într-un comunicat transmis AGERPRES.

„Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a publicat ieri (joi, 23 iulie 2020, n.r.) un disclaimer în secţiunile pentru comunicate de presă ale site-ului oficial al instituţiei, prin care transmite că informaţiile remise presei au doar rolul de a informa media şi nu pot fi luate în considerare în cadrul programelor pe care le derulează. Menţiunea a fost retrasă de pe site după câteva ore şi reintrodusă astăzi, într-o nouă versiune. Pentru a submina valoarea comunicatelor de presă ce au indus în eroare mii de aplicanţi în programul Casa Verde Fotovoltaice, AFM apelează la o stratagemă de comunicare, publicând un disclaimer ce are implicaţii directe în evaluarea contestaţiilor (…) Informăm AFM că mass-media nu este destinatarul final al informaţiilor din comunicatele de presă ale instituţiei, ci cetăţenii. Aceştia au fost induşi în eroare de comunicatele de presă ale AFM / Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi apoi li s-a refuzat practic dreptul de a deveni prosumatori prin programul Casa Verde Fotovoltaice. Suspectăm că AFM încearcă să pregătească o respingere în masă – pe motivul documentelor expirate – a contestaţiilor depuse de aplicanţi. Reamintim AFM că a depăşit deja cu două săptămâni termenul pentru soluţionarea contestaţiilor, lucru care a fost semnalat săptămâna aceasta de către Greenpeace la Avocatul Poporului”, a declarat Marian Mândru, coordonatorului de campanii al Greenpeace România şi administratorul comunităţii online Protecţia Prosumatorului.

Astfel, activiştii de mediu au afirmat, recent, că AFM a depăşit, deja cu o săptămână, termenul pentru evaluarea tuturor contestaţiilor depuse în Programul „Casa Verde Fotovoltaice” şi că nici situaţia celor declaraţi admişi nu este mai clară.

Încă de la sfârşitul lunii iunie, Greenpeace România a sesizat Avocatului Poporului, acuzând grave încălcări de către AFM ale unor drepturi constituţionale ale cetăţenilor care au aplicat în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”.

În replică, oficialii Administraţiei au susţinut că sesizarea ONG-ului de mediu este nejustificată şi că reprezentanţii acesteia vehiculează informaţii false cu privire la stadiul semnării contractelor aprobate. Din contră, AFM preciza că s-a început, deja, distribuirea contractelor de finanţare semnate către beneficiari.

În acest caz, datele AFM relevă faptul că, în prima sesiune a Programului „Casa Verde Fotovoltaice”, au fost declarate eligibile pentru finanţare 12.718 de proiecte, în sumă totală de 252 de milioane de lei.

Astfel, Programul Naţional „Casa Verde Fotovoltaice” prevede instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională şi asigură o finanţare de până la 90% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile, în limita sumei de 20.000 lei.

Suma finanţată de către autoritate, se scade de către instalatorul validat din valoarea totală a facturii, iar diferenţa se suportă de către beneficiarul final, din surse financiare proprii.

În acest program, bugetul alocat  este de 656 de milioane de lei, din care 536 de milioane de lei prin Programul Operaţional Regional (POR) şi 120 de milioane de lei, de la AFM, prin care aproape 27.000 de cetăţeni pot deveni prosumatori.

Sursa: Agerpres
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata