Ministerul în calitate de Autoritate de Management pentru aceste proiecte, a aprobat o valoarea totală de 3,9 milioane de euro, din care 3,6 milioane reprezintă fonduri nerambursabile ENI (Instrumentul European de Vecinătate).
Dintre cele 5 proiecte contractate, două au ca obiectiv îmbunătăţirea monitorizării în comun a mediului şi promovarea îmbunătăţirii calităţii mediului, şi implicit a aerului, astfel:
Din ţara noastră, pentru realizarea acestor proiecte sunt implicaţi 5 beneficiari din Regiunea de Dezvoltare Sud-Est în 4 dintre aceste proiecte dezvoltate în parteneriat de cele 8 state participante în acest Program, cuprinzând toate cele 4 priorităţi de activitate.
Aceste 5 noi contracte se adaugă altor 22 de Contracte de Grant aferente celui de-al doilea apel de propuneri de proiecte semnate începând cu luna aprilie 2020, totalizând 27 de proiecte care se află în faza de implementare.
Astfel, prin creştere sustenabilă şi protecţia în comun a mediului, prin îmbunătăţirea calităţii aerului, Programul Operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 urmăreşte să îmbunătăţească nivelul de trai al oamenilor din regiunile bazinului Mării Negre, si împrejurimi.
Programul este o continuare a cadrului de cooperare din perioada de programare 2007-2013 şi are alocat un buget de aproximativ 54 de milioane de euro, din care 49 de milioane de euro reprezintă sprijinul prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate (ENI).
Aşadar, Programul Operaţional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 este cofinanţat de Uniunea Europeană, prin intermediul Instrumentului European de Vecinătate, şi de către statele participante: Armenia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Turcia şi Ucraina.