3 trucuri cum să instalezi lămpile solare în grădină

Unul dintre cele mai importante aspecte în amenajarea zonei din exteriorul casei este montarea unui sistem de iluminat. În sezonul cald, grădina devine locul de relaxare preferat al întregii familii, așa că este absolut necesar să creezi un spațiu estetic, cu priveliști nocturne spectaculoase și-o atmosferă ambientală extrem de plăcută. Dar, cum este foarte dificil să iluminezi grădina cu prea multe cabluri și curent electric, cel mai simplu este să optezi pentru instalarea unor lămpi solare. Acestea pun în valoare peisajele pe timpul nopții, măresc nivelul de securitate al casei și luminează perfect aleile și zonele de acces. În plus, sunt economice și se găsesc în diferite variante, potrivite pentru orice decor. Cu toate acestea, există modalități prin care poate fi maximizat iluminatul solar pentru rezultate optime. Iată trei trucuri utile:

Stabilește zonele unde vrei să fie lumină

În funcție de caracteristicile grădinii tale, poți alege să luminezi doar anumite zone sau unele să fie puternic iluminate, în timp ce altele să beneficieze doar de o lumină difuză pentru a crea intimitate. Înainte de a instala lămpile solare, stabilește exact unde vrei să fie lumină. Ține cont de unghiul de înclinare a grădinii, amplasarea geografică și de sursele de iluminat. Pentru ca lămpile solare să se poată încărca în mod corespunzător, acestea trebuie să fie amplasate în locuri unde există lumină solară directă 6-8 ore pe zi, ca să profite la maximum de soare. Așadar, dacă vrei să scoți în evidență un obiect decorativ din grădină, un arbust sau o alee, ai grijă să amplasezi lămpile în apropierea zonei de interes și să te asiguri că lumina soarelui ajunge la acestea, iar ele la rândul lor focalizează lumina către locurile dorite la lăsarea întunericului.

Încarcă lămpile solare înainte de instalare

S-ar putea să fii foarte entuziasmat de luminile solare achiziționate și să-ți dorești să le instalezi imediat în grădina casei. Însă nu este indicat să le folosești de îndată ce le-ai cumpărat. Înainte de toate, ai grijă să expui lămpile solare la lumina directă a soarelui timp de aproximativ 5-10 cicluri, respectiv încărcare pe timpul zilei și descărcare noaptea. În acest fel, bateria lor se va încărca la întrega capacitate, iar în momentul în care le vei amplasa în grădină după această operațiune vei observa că luminile vor rezista în întuneric 8 ore, de la lăsarea întunericului și până a doua zi la răsărit.

Citeste si:  Cum funcționează un cric hidraulic și cine ar trebui să achiziționeze un astfel de dispozitiv?

Cel mai simplu mod în care poți încărca lămpile solare pentru o perioadă mai lungă de timp este să le depozitezi în aer liber, într-un loc însorit, și să le lași acolo pentru câteva zile. Nu este obligatoriu să respecți acest proces, dar dacă vrei ca lumina lămpilor solare să reziste cât mai mult timp în întuneric, procedează așa cu fiecare nou corp solar de iluminat exterior pe care îl achiziționezi.

Evită obstacolele atunci când amplasezi lămpile

Nu este recomandat să instalezi lămpi solare prin locurile unde vei folosi mașina de tuns iarba, în zona terasei ori în apropiere de alte părți ale grădinii unde te-ar putea incomoda. De pildă, atunci când vei curăța gazonul va trebui să înlături toate sursele de iluminat. La final, cu siguranță nu vei ști unde să le mai așezi din nou pentru o eficiență maximă. Așadar, asigură-te că acestea nu devin un obstacol pentru celelalte elemente din grădină. De asemenea, ia în considerare ca nici alte lucruri din spațiul exterior să nu obtureze acțiunea lămpilor solare. În plus, ai grijă să cureți constant murdăria și resturile de pe lămpi ca să le asiguri o funcționare adecvată.

 

De la alegerea celor mai deosebite specii de plante și flori pentru grădină până la amenajarea unei terase frumoase sau a unui mobilier de calitate pentru exterior, totul este în zadar dacă nu optezi și pentru o iluminare corectă, ca să pui în valoare întregul peisaj. Lămpile solare sunt concepute pentru a crea o atmosferă feerică în orice spațiu exterior, iar dacă le instalezi în mod corespunzător, te poți bucura de efectul lor spectaculos foarte multe ore, în fiecare noapte.

 

Citeste si:  Platformele de food delivery – rețeta câștigătoare pentru restaurantele din provincie
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata