Cum îți alegi fotograful pentru nunta ta?

O nuntă este unul dintre cele mai frumoase și importante evenimente din viața unui cuplu. Bucurie, fericire, zâmbete, familie și prieteni, dar și jurăminte pentru o viață întreagă, toate vor fi imortalizate în fotografii ce vor deveni amintiri de revăzut peste ani și de arătat nepoților. Imaginile surprinse în ziua nunții sunt importante, așa că identificarea unui profesionist în domeniu necesită o atenție sporită. Cum alegi fotograful potrivit pentru nunta ta? Ei bine, există câteva criterii de luat în seamă pentru a face alegerea corectă.

În primul rând trebuie să poți comunica liber cu acesta, să-i spui care sunt dorințele și așteptările voastre, ca miri. Mai apoi, ai de stabilit detalii legate de tarif, de disponibilitate și de felul în care urmează să se desfășoare ziua cea mare, cununie civilă, religioasă, petrecerea în sine, poate și o mică ședință foto. Găsești aici și alte idei despre felul în care trebuie să arate fotografiile profesioniste de nuntă și ce presupune realizarea lor.

Iată ce trebuie să iei în calcul atunci când alegi fotograful pentru nunta ta:

Studiază portofoliul de fotografii de nuntă

Fiecare fotograf de nuntă are propria sa abordare, motiv pentru care e important să studiezi cu atenție pozele făcute de acesta de-a lungul timpului. Urmărește-i munca online sau pur și simplu cere-i un portofoliu cu albume foto de la diverse evenimente. Uită-te la cadre, la culori, la locurile unde sunt făcute ședințele foto, la detaliile care îți sunt pe plac și pe care ți le-ai dori și tu, la nunta ta.

 

Stabilește un buget

Un fotograf profesionist trebuie să-ți spună din start ce tarife are, pentru a ști cu precizie dacă se încadrează sau nu în bugetul tău. Desigur, dacă munca lui îți este pe plac, poți negocia un pachet complet, care să include și albume foto sau ședințe foto ulterioare, de tipul “trash the dress”. Ține cont de faptul că investiția pe care o faci în fotografiile de la nunta ta este una care îți va oferi amintiri de neuitat pentru toată viața.

 

Citeste si:  Masinile Volkswagen – automobilele momentului

Citește recenzii ale altor persoane

Recenziile pe care le-a primit de la alți clienți și ce spun aceștia despre munca sa, despre profesionalismul tău și despre pozele finale primite te pot ajuta să te decizi. În general, vei găsi comentarii pro și contra, însă e important să ții seama de dorințele tale. Gusturile sunt diferite, de aceea trebuie să decizi în consecință. Fă-ți ulterior o listă cu plusuri și minusuri, în funcție de comentariile pe care le-ai citit și de preferințele pe care le ai.  Consultă-te și cu partenerul!

Stabilește o întâlnire și discută liber despre dorințele voastre

Asigură-te că fotograful tău de nuntă este o fire deschisă. Stabilește o întâlnire cu el și discutați față în față. E important să existe o chimie între voi, pentru ca rezultatele să fie excelente. Comunică-i dorințele tale și ale partenerului și spune-i care sunt detaliile pe care vrei să le pună în valoare. E important să vă simțiți confortabil atunci când obiectivul camerei foto este ațintit asupra voastră.

 

Citeste si:  3 lucruri pe care să le știe magazinele mici pentru a depăși criza Covid-19

Cere-i părerea și acordă atenție părerilor și ideilor sale

După ce i-ai comunicat dorințele voastre din ziua nunții, oferă-i fotografului șansa să vină cu propriile idei și sugestii inspirate din discuția voastră. Fiind experimentat și profesionist, acesta va ști exact ce anume se potrivește cu stilul vostru și va face în așa fel încât să-și pună la bătaie creativitatea, pornind de la direcțiile pe care le-ați trasat împreună. Poate fi vorba de portrete la cununia civilă alături de fiecare invitat, instantanee în biserică și la petrecere sau câteva fotografii cu voi doi înainte de a sosi musafirii.

 

Pentru ca experiența să fie una de neuitat, e important ca mirii și fotograful să fie pe aceeași lungime de undă, să se cunoască în prealabil și să se familiarizeze unii cu alții. Nu uita că fotograful va fi cel care va imortaliza amintirile de neuitat de la nunta voastră.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata