Cum să-ți dezvolți afacerea

Dacă ești deja un antreprenor de succes sau vrei să-ți deschizi o afacere, știi probabil că este nevoie de multă muncă, dedicare și timp investit pentru ca lucrurile să meargă în direcția pe care o dorești. În plus, în afaceri este nevoie să acționezi la momentul potrivit ca să te poți bucura de anumite beneficii. 

Ca să dezvolți și să menții o afacere pe termen lung este nevoie de timp și de investiții, nu doar financiare ci și personale. Iată câteva idei care te pot ajuta să-ți dezvolți afacerea cu succes.

Urmărește ce abilități ai nevoie să îți dezvolți 

În orice domeniu activezi, trebuie să te dezvolți și să înveți în permanență lucruri noi, iar în afaceri acest lucru este cu atât mai important, cu cât domeniul antreprenorial este în permanentă schimbare, apar mereu noi variabile. 

Nu neglija importanța participării la seminarii și prezentări de noi oportunități de afaceri sau de dezvoltare a abilităților. În plus, networking-ul și întâlnirile de afaceri oferă în permanență oportunitatea schimburilor de idei și de soluții la problemele pe care le întâlnești, provenite de la persoane care s-au confruntat deja cu astfel de situații. Aceste interacțiuni sunt utile chiar și pentru a afla de exemplu despre ultimele modificări de ordin fiscal apărute. 

Un manager de succes știe că are nevoie de dezvoltare permanentă nu doar pentru  afacerea sa, ci și în plan personal. 

Utilizează un sistem de management al afacerii

Toate operațiunile de logistică, prelucrate manual, consumă mult din timpul și energia pe care le-ai putea dedica altor tipuri de activități. Ca o soluție la aceste probleme, ține cont că există pe piață o mulțime de sisteme informatice pentru organizarea și controlul afacerii. Un soft erp este proiectat ca să automatizeze și să faciliteze procesele repetitive din cadrul companiei, pentru optimizarea și controlul deplin al afacerii.

Un astfel de sistem permite gestionarea celor mai frecvente operațiuni, precum rapoartele de achiziții, vânzări, contabilitate, financiar sau resurse umane, printr-un sistem integrat. Acestea sunt proiectate pentru ușurința în folosire, au un mod logic și intuitiv de organizare a meniurilor și permit utilizarea chiar de pe telefonul mobil. 

Găsește varianta potrivită de sistem informatic integrat printr-o astfel de platformă unică de stocare și integrare a afacerii, sau optează pentru varianta de sistem modular, care permite implementarea parțială a unui sistem, în funcție de necesitățile de moment ale companiei tale. 

Analizează activitatea competitorilor

Citeste si:  7 motive să studiezi în Iași

În orice business este important să-ți dedici timp ca să studiezi activitatea competitorilor de pe piață, mai exact de pe aceeași plajă de consum: ce strategii de vanzare au, cum își prezintă ofertele online etc. 

Aceste analize periodice te țin la curent cu realitățile economice din domeniul tău de interes, și permit în orice moment să vezi cum te situezi față de alți jucători de pe piață care activează în același domeniu.

Creează un program de fidelizare pentru clienții existenți

O modalitate des întâlnită ca să crești vânzările este fidelizarea clienților existenți, cu ajutorul unor campanii și promoții survenite în momente strategice. 

Poți folosi în acest sens cupoane sau vouchere de reducere, sau să menții interesul clienților existenți cu ajutorul unor carduri de membru de tip Silver, Gold etc. 

Un client actual este mai ușor de convins să folosească produsele pe care deja le cunoaște și în care are încredere, mai ales dacă nișa pe care activezi este foarte îngustă.

Diversifică afacerea și creează noi oportunități

Prin analiza corectă a pieței autohtone și străine vei putea găsi cu siguranță noi oportunități cu potențial de dezvoltare în industria în care activezi. 

Chiar și prin identificarea de parteneriate potrivite poți crea noi arii de dezvoltare a afacerii, prin găsirea de companii ale căror valori și viziune se potrivesc cu cele proprii. 

O altă modalitate de dezvoltare este să diversifici gama de oferte și servicii pe care să le propui clienților existenți dar și potențiali, care pot fi atrași de aceste noi canale de distribuție. 

Caută în permanență să oferi plusvaloare prin noi oferte și propuneri de produse sau servicii.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata