6 avantaje ale produselor bio

Industria alimentelor bio s-a dezvoltat tot mai mult în ultimii ani, astfel că acum produsele organice se găsesc mult mai ușor și au devenit tot mai accesibile. Deși mulți consideră că produsele bio sunt un moft, studiile arată că aceste produse au câteva avantaje clare față de cele obișnuite. 

De la protejarea mediului înconjurător, până la expunerea la mai puține chimicale toxice, iată câteva dintre motivele pentru care ai putea încerca produse bio.

  • Conțin mai puține pesticide și metale grele

Fructele și legumele bio, dar și cerealele din culturi organice sunt crescute fără adaos de pesticide sintetice și fertilizatori artificiali. Acest lucru înseamnă că produsul final este mult mai curat și mai potrivit în dieta zilnică, mai ales pentru copii. 

Substanțele chimice sunt frecvent utilizate în agricultura obișnuită, dar medicii sunt de părere că, pe termen lung, consumul de produse alimentare tratate chimic  au repercusiuni pentru sănătate. În special la copii, pesticidele folosite în cultivarea fructelor, legumelor și cerealelor pot întârzia procesul de creștere sau pot determina apariția ADHD.

  • Au mai multe grăsimi sănătoase

Încearcă produse bio dacă îți dorești o sursă mai bună de acizi grași Omega-3. Produsele organice precum laptele și carnea din surse bio sunt mai bogate în astfel de grăsimi sănătoase decât produsele convenționale. Diferențele apar din felul în care sunt crescute animalele de la care provin produsele. Acestea petrec mai mult timp afară, se hrănesc în mod mai natural și, în general, duc o viață mai lipsită de stres decât animalele crescute în fermele obișnuite.

  • Nu conțin antibiotice sau hormoni

Citeste si:  Când și cum se curăță injectoarele?

Cu siguranță ai auzit de metodele de creștere practicate în unele ferme de animale, pentru maximizarea profitului. În cazul produselor bio, poți avea certitudinea că produsele finale nu vor conține urme de substanțe nocive, precum antibiotice sau hormoni de creștere. Asta se întâmplă pentru că fermele organice sunt controlate foarte strict, pentru a primi certificarea bio.

  • Conțin mai mulți antioxidanți

Plantele cultivate în mod organic conțin mai mulți nutrienți și antioxidanți decât cele care din culturi industriale. Un studiu publicat în 2017 în Jurnalul de Agricultură și Chimie Alimentară din SUA a arătat că ceapa de cultură organică conține cu până la 20% mai mulți antioxidanți decât cea din culturi clasice. Explicația vine din faptul că solul în care sunt cultivate produsele organice nu este afectat de pesticide și fertilizatori artificiali, fiind astfel mai plin de minerale care se transferă în plante.

  • Nu conțin OMG-uri

Produsele bio vin cu promisiunea că nu conțin organisme modificate genetic. În timp ce agricultura convențională folosește tehnici de modificare genetică pentru maximizarea recoltelor, culturile organice sunt mai restrânse ca întindere și nu pot primi certificarea bio dacă folosesc OMG-uri.

  • Cumpărând produse bio protejezi mediul înconjurător

Atunci când alegi să consumi produse organice, promovezi un tip de agricultură prietenoasă cu mediul înconjurător. Culturile organice nu sunt la fel de poluante, consumă mai puține resurse și reduc degradarea solului. În același timp, pentru că nu se folosesc pesticide în agricultură, calitatea apei și a solului din zonă este mai bună, astfel că și animalele și oamenii trăiesc mai sănătos.

În concluzie, chiar dacă produsele bio sunt mai scumpe decât cele convenționale, merită să le încerci, pentru oferă avantaje importante pentru sănătate și mediul înconjurător. Produsele bio sunt recomandate în special pentru alimentația copiilor, a persoanelor în vârstă și a femeilor însărcinate. Un regim 100% format din produse organice este de dorit, însă dacă acest lucru nu este în totalitate accesibil, încearcă să-l aplici la produsele pe care le consumi în mod frecvent: cereale, legume, fructe, ouă sau lactate. Dacă acestea sunt din surse organice, beneficiile pentru sănătate se vor observa foarte curând, iar investiția se va dovedi una profitabilă.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata