Cât de importantă este purtarea măștii de protecție la locul de muncă, în contextul pandemiei de COVID-19?

A trecut deja mai mult de jumătate de an de când măștile de protecție au intrat în rutina noastră de zi cu zi. Dacă ne gândim la lucrurile de care avem nevoie când plecăm de acasă, măștile sunt chiar pe primul loc, alături de chei, portofel și telefon, deoarece în lipsa lor nu putem intra în niciunul din locurile publice închise.

Purtăm măști ca să ne protejăm de un dușman puternic și nevăzut, dar mai purtăm măști și pentru a-i proteja pe cei dragi de o posibilă infecție. Măștile nu sunt doar un simbol al acestei pandemii, ci și un scut de protecție eficient a cărui acțiune nu ar trebui neglijată de niciunul dintre noi.

În ce moduri se răspândește infecția cu noul corona virus?

Virusurile nu au puterea de a se reproduce pe cont propriu. De aceea, odată ajuns în organismul unei persoane sănătoase, SARS-CoV-2, agentul patogen care are posibilitatea de a declanșa pneumonia COVID-19, se prinde de celulele sănătoase și le folosește în scopul propriei reproduceri.

Astfel, odată cu înmulțirea celulelor infectate, noi particule de virus ajung în final să iasă afară din organism prin fluidele eliminate de bolnav pe nas și pe gură atunci când tușește sau strănută.

Studiile de specialitate au demonstrat că printr-un singur strănut pot fi eliminate până la 3000 de picături de fluide. Și dacă luăm în calcul faptul că virusul poate rezista chiar și până la 4 zile în funcție de suprafața pe care a ajuns, un singur bolnav poate îmbolnăvi la rândul său sute sau poate chiar mii de alte persoane.

Citeste si:  Top 6 motive pentru a-ti instala un boiler electric

Din fericire însă, virusul SARS-CoV-2 nu se răspândește prin piele. Chiar dacă atingi o suprafață infectată, atâta timp cât îți ferești ochii, nasul și gura, zonele vulnerabile ale corpului, nu există niciun risc de infecție. De aceea, masca medicală devine un dispozitiv de protecție cu atât mai important cu cât nu numai că previne răspândirea picăturilor de fluide eliminate prin tuse și strănut, dar și protejează persoanele sănătoase care o poartă de pătrunderea în organism a fluidelor eliminate de cei din jur.

De ce să purtăm mască de protecție la locul de muncă?

Nevoia purtării măștii de protecție zi de zi este o nevoie greu de tolerat pentru multe persoane. Un lucru este cert. Cei mai mulți dintre noi nu suntem obișnuiți să purtăm mască și probabil că nimeni nu se aștepta să ne fie necesară atât de mult timp. Dar cu toate acestea, mai ales în spațiile închise și cu mulți oameni, așa cum este cazul locurilor de muncă, masca este indispensabilă.

Există însă și o serie de măsuri ce pot fi luate pentru a ne obișnui mai ușor cu purtatul măștii. Dintre acestea, cele mai ușor de pus în aplicare conform specialiștilor Euramis, o firmă de protecția muncii din București, sunt următoarele cinci:

#1 Conștientizarea nevoii de purtare a măștii

Ce motiv mai bun de a purta mască poți găsi decât protecția propriei persoane și a celor dragi? Masca este cea mai eficientă și cea mai convenabilă formă de protecție disponibilă la ora actuală și purtarea ei este un preț mic în schimbul sănătății.

Citeste si:  Companie de rent a car ce ofera servicii premium - CraiovaRentaCar

#2 Purtarea măștii de protecție doar atunci când este necesar

Ca să nu ajungi să te simți claustrofob, nu purta mască atunci când nu este necesar. Acasă, în propria mașină, în locurile în care ești complet singur, sau în aer liber, când te afli la o distanță optimă de alți oameni nu trebuie să porți mască și ar fi indicat chiar să n-o faci pentru că în astfel de circumstanțe nu îndeplinește niciun rol.

#3 Acordarea unui timp de obișnuire

Pentru a evita instalarea unui atac de panică, poartă mască atât cât este nevoie. Nu te forța să petreci prea mult timp într-un spațiu închis și pentru început, când vine vorba de locurile în care trebuie să porți mască, mergi doar acolo unde este neapărat obligatoriu. De la muncă de exemplu nu poți lipsi, dar o sesiune de shopping în mall o poți anula fără consecințe.

#4 Luarea unei pauze ori de câte ori este necesar

Dacă ești la muncă și nu te simți confortabil cu masca pe față, mergi la toaletă sau în orice altă încăpere în care ești complet singur și dă-o jos măcar pentru câteva minute. Te vei simți infinit mai bine după aceea.

#5 Adoptarea unei posturi corecte

Și postura influențează mult felul cum ne simțim atunci când purtăm mască. O postură incorectă îngreunează respirația deoarece pune presiune pe plămâni și dacă o practicăm timp îndelungat, ajungem într-un punct în care suntem tentați să dăm vina pe dispozitivul de protecție pentru dificultățile în respirație.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Consent management powered by Real Cookie Banner