În întreaga Europă, în ultimii 50 de ani, speranța de viață a crescut considerabil. Europa îmbătrânește, iar oamenii trăiesc mai mult. Până în 2050, se preconizează că persoanele de 65 de ani și peste vor reprezenta un sfert din populația Europei.
În contextul vieţii, se așteaptă ca majoritatea copiilor născuți începând cu anul 2000 în Franța, Germania, Italia și alte țări dezvoltate să trăiască până la 100 de ani. Ca urmare, piramida populației proiectată va avea un aspect supraponderal. Ca atare, provocările în materie de sănătate cu care se confruntă populația vor cunoaște o schimbare dramatică.
Paradoxul în joc este că o sănătate mai bună a fost principalul motor al creșterii longevității populației din Europa, în timp ce trăirea mai îndelungată vine cu probleme de sănătate suplimentare, cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul, afecțiunile lombare, artrita, ulcerele la picioare, hipertensiunea și astmul.
În prezent, bolile considerate anterior ca fiind „silențioase”, cum ar fi diabetul de tip 2, hipertensiunea și unele tipuri de cancer, sunt acum diagnosticate mai devreme și beneficiază de un tratament mai bun decât înainte.
Se estimează că, modificările comportamentale generale ale stilului de viață de-a lungul anilor, inclusiv reducerea expunerii la substanțe cancerigene, cum ar fi fumul de tutun, au contribuit, de asemenea, la creșterea longevității populației.
Practic, această schimbare globală înseamnă că sistemele de sănătate nu trebuie să se concentreze mai puțin pe îngrijirea acută și pe prevenirea deceselor premature, pentru a se concentra pe furnizarea unui continuum de îngrijire care promovează sănătatea pe tot parcursul vieții. În acest sens, având în vedere îmbătrânirea populației, „îngrijirea” în asistența medicală trebuie să devină mai importantă, spun experții.
Confruntarea cu inadecvarea
Din datele Organizației Mondiale a Sănătății, în regiunea europeană, în prezent, 135 de milioane de persoane trăiesc cu dizabilități, iar aproape una din trei persoane în vârstă nu-și poate satisface nevoile de bază în mod independent.
În afirmaţiile sale, „Lecțiile pandemiei sunt clare. Dar suntem oare mai bine pregătiți acum pentru a face față unei provocări de o asemenea amploare? Ceea ce știm este că trebuie să investim mai mult în sistemele noastre de sănătate, inclusiv în modul în care furnizăm îngrijire pe termen lung celor care au nevoie de ea”, a declarat Dr. Natasha Azzopardi-Muscat, director al OMS Europa pentru politici și sisteme de sănătate la nivel național.
Practic, Pandemia Covid-19 a scos la iveală vulnerabilitățile sistemelor de îngrijire, inclusiv serviciile inadecvate de îngrijire pe termen lung și integrarea deficitară cu serviciile de sănătate.
Numai în Uniunea Europeană, valurile inițiale ale pandemiei s-au soldat cu aproximativ 200 000 de decese în rândul rezidenților din centrele de îngrijire pe termen lung.
La rândul său, „Asistența medicală nu poate aborda numeroasele probleme cu care ne confruntăm în acest moment”, explică Alfonso Lara-Montero, director general al Rețelei Sociale Europene, o rețea paneuropeană pentru autoritățile publice cu responsabilități în domeniul serviciilor sociale. „Trebuie să punem în aplicare un sistem care să sprijine pe cât posibil oamenii în comunitățile lor, în casele lor și în comunitățile lor, prin crearea unui ecosistem de îngrijire”.
Astfel de tranziții demografice și epidemiologice care au loc în Europa sugerează o potențială problemă de alocare a resurselor în sectorul asistenței medicale și, mai concret, expun o lipsă actuală de personal în sectorul serviciilor, cu consecințe ulterioare pentru proiectarea viitoare a forței de muncă și a serviciilor de asistență medicală.
Integrarea îngrijirii
Încă din anul 2018, Comisia Europeană a întreprins un studiu privind politicile naționale în materie de îngrijire pe termen lung.
Raportul a constatat că, în majoritatea țărilor, îngrijirea pe termen lung a persoanelor în vârstă nu reprezintă un domeniu distinct de politică socială, dispozițiile fiind caracterizate de o fragmentare a responsabilităților și, în consecință, de o lipsă de integrare între aspectele sociale și cele de sănătate ale furnizării de îngrijire. Ca atare, în mare parte din Europa lipsesc structurile formale de îngrijire pe termen lung, ceea ce duce la o incidență ridicată a îngrijirii informale.
În întreaga Europă, numeroși actori fac presiuni pentru o furnizare mai integrată a serviciilor de îngrijire – atunci când oamenii pot avea acces la îngrijirea de care au nevoie în timp util și în mod cuprinzător, cu servicii care variază de la prevenție, tratament și îngrijire pe termen lung până la reabilitare sau îngrijire paliativă.
Astfel, „S-au făcut unele alegeri la nivel politic pentru a investi semnificativ în asistența medicală secundară și de specialitate, dar nu și în asistența comunitară. Îngrijirea comunitară include atât asistența medicală, cât și asistența socială”, explică Alfonso. Investiția în îngrijirea comunitară permite să se lucreze mai mult la prevenție, ceea ce, la rândul său, previne spitalizarea persoanelor în vârstă.
În cadrul Europei, împărțirea între îngrijirea formală, informală, comunitară și în instituții diferă de la o regiune la alta. Serviciile de îngrijire la domiciliu și îngrijirea la nivelul comunității sunt adesea cele mai dificil de accesat, deoarece sunt subdezvoltate în multe țări.
Serviciile la domiciliu și cele bazate pe comunitate sunt cele mai dezvoltate în țările nordice, cum ar fi Danemarca și Finlanda, în timp ce țările din regiunea sudică se confruntă cu o disponibilitate insuficientă a serviciilor de îngrijire la domiciliu. Una dintre consecințele priorității acordate îngrijirii la domiciliu și furnizării de servicii la nivel comunitar a fost faptul că disponibilitatea îngrijirilor rezidențiale a scăzut în mai multe țări europene în ultimii 25 de ani.
„O problemă legată de drepturile omului”
În prezent, o îmmbătrânire a populației este adesea tratată ca o amenințare la adresa sustenabilității sistemelor de sănătate. Ca atare, politicile sunt adesea formulate în jurul reducerii costurilor globale și a sarcinii financiare pentru state.
În anul 2021, Comitetul de politică economică a elaborat un set de proiecții pe termen lung privind cheltuielile legate de îmbătrânire, constatând că se preconizează că cheltuielile legate de îmbătrânire ca pondere din PIB vor crește în anii următori, determinate de îngrijirea pe termen lung și de asistența medicală.
Cu toate acestea, o analiză realizată de Observatorul european pentru sisteme și politici de sănătate a explorat posibilitățile unor politici „win-win” care să producă rezultate bune pentru persoanele de toate vârstele, cu accent pe includerea determinanților sociali ai sănătății și pe permiterea productivității economice chiar și la vârste înaintate.
Pentru ca sistemele de sănătate să rămână accesibile și durabile, guvernele iau din ce în ce mai mult în considerare dependența de îngrijirea informală oferită de membrii familiei, prieteni sau vecini.
În viitor, un accent mai mare pus pe acest tip de îngrijire informală va modifica în cele din urmă normele sociale în sensul unei mai mari responsabilități a familiei în ceea ce privește furnizarea de îngrijiri, astfel încât oamenii vor fi mai înclinați să aibă ei înșiși grijă de membrii îmbătrâniți ai familiei.
Procentual, s-a estimat că îngrijirea informală are o valoare economică echivalentă cu 50-90% din costul total al îngrijirii pe termen lung în UE. Cercetătorii au estimat că aproximativ 80 % din totalul îngrijirii primite de persoanele de toate vârstele din UE este asigurată de îngrijitori informali – dintre care două treimi sunt femei.
Totodată, inegalitățile de gen reprezintă o provocare constantă în furnizarea de servicii de sănătate, și cu atât mai mult în contextul îmbătrânirii. Devalorizarea muncii de îngrijire și faptul că femeile furnizează majoritatea îngrijirilor plătite și neplătite sunt rezultatul unor dezechilibre structurale de putere care ar trebui abordate în cadrul politicilor.
Aşadar, „Aceasta este o problemă legată de drepturile omului”, explică Alfonso. „Vorbim despre modelul european de bunăstare socială. Așadar, haideți să ne asigurăm în primul rând că sprijinim oamenii în cel mai bun mod posibil.” Aceasta înseamnă să oferim tipul și calitatea îngrijirii care se potrivește cel mai bine individului – fie că este vorba de îngrijire instituțională, comunitară sau informală.
Sursa: euobserver.com