Forma actualizată a Codului BVB – operator de piaţă, care include modificările aprobate prin Decizia CNVM din iulie şi care vizează operaţiunile de vânzare în lipsă, este disponibilă pe pagina de internet a Bursei de Valori Bucureşti, informează un comunicat al BVB.
Modificările aprobate vizează, în principal, stabilirea cadrului legal pentru desfăşurarea operaţiunilor de vânzare în lipsă doar cu valori mobiliare admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată la vedere administrată de BVB, incluse în Lista stabilită şi comunicată de BVB, precizarea componentei listei valorilor mobiliare ce fac obiectul vânzării în lipsă, care include, pe de o parte, cele mai lichide valori mobiliare admise la tranzacţionare şi, pe de altă parte, orice alte valori mobiliare tranzacţionate prin intermediul formatorilor de piaţă, menţionarea criteriilor de lichiditate avute în vedere de BVB pentru includerea valorilor mobiliare în categoria celor mai lichide valori mobiliare, şi anume cele utilizate pentru selecţia acţiunilor listate pe piaţa reglementată la vedere a BVB, la Categoria I şi II, care sunt incluse în indicii BET şi BET-FI.
De asemenea, modificările se mai referă la introducerea în sistemul de tranzacţionare a ordinelor de vânzare în lipsă, care vor fi exclusiv ordine limită, şi care se va realiza numai în piaţa principală a valorilor mobiliare incluse în Lista stabilită şi comunicată de BVB, cu respectarea cumulativă a unor cerinţe. Cerinţele cumulative se vor aplica doar în cazul operaţiunilor de vânzare în lipsă cu cele mai lichide valori mobiliare.
BVB menţionează că modificările aprobate mai au în vedere şi publicarea de către BVB în sumarul zilnic, pentru fiecare valoare mobiliară, a volumului total şi a numărului tranzacţiilor rezultate ca urmare a executării ordinelor de vânzare în lipsă notificate de Participanţi.
Bursa de Valori Bucureşti precizează că va informa în timp util data de la care vor deveni aplicabile noile prevederi ale Codului BVB – operator de piaţă.