– Conform noii Legi adoptate de Parlamentul României privind modificarea Legii nr. 193/2000, sunt considerate abuzive acele prevederi contractuale prin care comerciantul obligă consumatorul să plătească penalităţi în cazul denunţării unilaterale a unui contract.
De asemenea, prin intermediul aceleiaşi legi a fost modificat şi articolul 84 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului. Noutatea constă în faptul că „drepturile părţilor la o justă despăgubire nu vor fi afectate în cazul denunţării unilaterale” a unui contract comercial.
Gata cu penalităţile abuzive
Astfel, începând din data de 19 iulie, când această Lege a fost publicată în Monitorul Oficial, clauzele de genul „în cazul în care clientul reziliază în mod unilateral contractul de faţă, acesta se obligă la plata unei penalităţi în sumă de X lei” sunt considerate abuzive şi în consecinţă pot fi denunţate de cei vizaţi.
Mai exact, prin Legea susmenţionată anexa la Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, republicată, se modifică la punctul (1), litera j) şi va avea următorul cuprins:
1) Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care:
„j) restrâng sau anulează dreptul consumatorului de a denunţa sau de a rezilia unilateral contractul, în cazurile în care:
– comerciantul a modificat unilateral clauzele prevăzute la lit. e) (n.r. clauzele care dau dreptul comerciantului să modifice unilateral, fara acordul consumatorului, datele privind caracteristicile produselor şi serviciilor care urmează să fie furnizate sau termenul de livrare a unui produs ori termenul de executare a unui serviciu);
– comerciantul nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale;
– comerciantul a impus consumatorului, prin contract, clauze referitoare la plata unei sume fixe în cazul denunţării unilaterale (n.r. prevedere legală nouă);”.
Dreptul la justă despăgubire, neafectat de denunţul unilateral
De asemenea, aceeaşi Lege, intrată în vigoare începând din data de 19 iulie 2010, modifică şi articolul 84 din Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată în 24 martie 2008.
Astfel, modificarea articolul 84 din Legea nr. 296/2004 are următorul cuprins:
„Dreptul consumatorului la denunţarea sau rezilierea contractului nu poate fi anulat sau restrâns de nicio clauză contractuală sau înţelegere între părţi, în cazurile prevăzute de lege, aceasta fiind considerată nulă de drept. Drepturile părţilor referitoare la o justă despăgubire nu vor fi afectate în cazul denunţării unilaterale.”