Măsurile de austeritate implementate de actualul guvern trebuie continuate şi în anul 2011, în caz contrar, România nemaiputând fi redresată, a declarat, miercuri, la TVR 1, preşedintele Traian Băsescu.
‘Ţara are nevoie de consecvenţă în deciziile de austeritate. (…) Dacă nu continuăm cu măsurile de austeritate şi în 2011, nu redresăm România’, a spus Băsescu.
Potrivit acestuia, marile dezechilibre generate de măsurile adoptate în anii 2007 şi 2008 nu au fost corectate în 2009, din cauza condiţiilor politice, ele urmând să fie corectate în 2010 şi menţinute în 2011. ‘Eu nu recit ce am auzit la reprezentanţii FMI şi vă spun ceea ce cred din tot sufletul.
Anul viitor trebuie să avem un deficit de 4,4% din PIB. Numai deficitul bugetului de pensii va fi 3,5 miliarde de euro pe care trebuie să-i împrumutăm. (…) Avem dreptul să împrumutăm 4,4% din PIB, ceea ce înseamnă şase miliarde din care 3,5 miliarde sunt deficitul fondului de pensii’, a spus şeful statului.
Potrivit acestuia, conform studiilor efectuate pe actuala lege a pensiilor arată o creştere a deficitului în progresie. ‘La anul vor fi 3,2 deficit plus încă jumătate de miliard din sistemul militar de pensii, (…) iar în 2012 deficitul pe legislaţie existentă va fi la pensiile civile de 3,6 miliarde de euro, la care se mai adaugă încă o jumătate de miliard, deci 4,1 de miliarde de euro.
Ceea ce înseamnă că, urmare a deciziei electorale legate de creşterea pensiilor din 2008, vom avea o perspectivă grea. Avem de finanţat în deficitul pe care îl vom avea tot timpul câteva miliarde, între 3 şi 4 miliarde de euro, pentru deficitul bugetului de pensii’, a spus Băsescu.
Şeful statului susţine că din cauza acestor cifre şi FMI a ‘fost reţinut’ în a se pronunţa asupra anului 2011, din punct de vedere al perspectivei de creştere a economiei.