Vânzările de ţigări, de maşini, de ciment şi de mobilă sunt cele mai lovite. În creştere au fost serviciile medicale private, piaţa farma, consumul de energie electrică şi de gaze, ultimele pe baza revenirii exporturilor.
Pentru domeniul auto, lemnul şi mobila, cimentul, construcţiile, produsele petroliere, textilele sau telecomunicaţiile criza şi-a continuat neabătut drumul spre diminuarea afacerilor celor mai importante companii locale. La ţigări, numărul pachetelor vândute este cu 30% mai redus, chiar dacă piaţa ca valoare nu are aceeaşi evoluţie, având în vedere scumpirea ţigaretelor.
Explicaţia plusului de pe piaţa gazelor, unde consumul a crescut cu 10% în prima jumătate a anului, sunt contractele marilor pro¬ducători de îngrăşăminte care de mai bine de un an se alimentează doar cu gaze ieftine din producţia internă.
Dacă pe marii petrolişti îi ajută creşterea preţurilor la pompă şi scumpirea petrolului, pentru industrii precum construcţiile salvarea din partea statului prin demararea lucrărilor de infrastructură se lasă aşteptată, scrie Ziarul Financiar.
Managerii din cele mai importante companii din România spun că reducerea cheltuielilor aplicată de guvern este un lucru normal.
„Şi în cazul companiilor s-a întâmplat acelaşi lucru care se întâmplă acum la nivel macro. La început am trecut la tăierea cheltuielor şi restructurări, ceea ce a făcut şi Guvernul acum, dar apoi ne-am gândit la partea de creştere a veniturilor care de fapt este cea mai importantă direcţie”, a declarat Mariana Gheorghe, CEO al Petrom.