În cadrul unui acord nou între România și Banca Mondială. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a semnat joi, 1 august 2024, acordul de împrumut pentru politici de dezvoltare privind managementul fiscal și creșterea verde dintre România și Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Ministrul Finanţelor a spus, „Este important de precizat că finanțarea aceasta, care se face la cele mai bune condiții pe care le putea accesa în acest moment România, a fost condiționată de realizarea unor reforme structurale importante pentru consolidarea managementului fiscal și îmbunătățirea rezilienței în fața schimbărilor climatice.

Parteneriatul nostru cu Banca Mondială a fost mereu unul de succes și se reconfirmă prin rolul activ în sprijinirea potențialului de creștere al țării noastre. Mulțumiri speciale pentru Anna Akhalkatsi, pentru îndrumarea profesională permanentă pe care a oferit-o României”, a transmis, joi, ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

Concret, acest împrumut în valoreare de 599,1 de milioane de euro a fost condiționată de adoptarea unor acțiuni de reformă, grupate pe doi piloni:

  • pilonul unu: întărirea managementului fiscal, a incluziunii și a investițiilor publice verzi, care include acțiuni în domenii precum: reforma fiscală, reforma pensiilor, investiții publice verzi;
  • pilonul doi: promovarea finanțării private pentru tranziția verde, care include acțiuni în domenii precum: energie (energia regenerabilă, inclusive energia eoliană offshore), transport, parteneriat public – privat;

România a îndeplinit toate Acțiunile aferente acordului de finanțare DPL

Acțiunile aferente acordului de finanțare DPL (Development Policy Loan) au fost îndeplinite anterior în integralitate de România.

Practic este vorba despre:

  • îmbunătățirea sustenabilității fiscale pe termen lung și creșterea echității sistemului de pensii;
  • creșterea colectării veniturilor;
  • stimularea transportului verde și creșterea veniturilor colectate; mobilizarea resurselor pentru investiții publice verzi prin stabilirea cadrului legal pentru emisiuni de obligațiuni verzi; stimularea dezvoltării parcurilor eoliene offshore pentru producerea de energie electrică regenerabilă în zona economică exclusivă românească a Mării Negre;
  • funcționarea contractelor de diferențe pentru tehnologii cu emisii reduse de carbon pentru producerea energiei electrice;
  • susținerea investițiilor în instalații de electroliză pentru producerea hidrogenului verde;
  • facilitarea investițiilor în eficiența energetică din industrie și pentru instituții publice; stabilirea de standarde pentru instrumentele financiare verzi care susțin măsurile de îmbunătățire a eficienței energetice în industrie;
  • mobilizarea capitalului privat în infrastructură prin întărirea cadrului general privind PPP.