Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că în cadrul ședinței Coaliției de guvernare s-au făcut progrese semnificative în vederea finalizării schemei de sprijin pentru Marile Investiții Strategice, incluzând sectoare precum metalurgia, siderurgia și industria chimică. Acest demers face parte din Planul industrial Ciolacu, menit să impulsioneze investițiile și dezvoltarea în aceste domenii esențiale pentru economia națională.
Anunțul lui Marcel Ciolacu
„Astăzi (marți – n.r.) în ședința Coaliției de guvernare am decis să facem pași importanți pentru finalizarea schemei de sprijin pentru Marile Investiții Strategice din industria prelucrătoare și a celei care stă la baza Programului de Sprijin pentru Marea industrie din România – metalurgie, siderurgie și industria chimică. Prima componentă a Planului pentru Investițiile Strategice în industria prelucrătoare presupune o schemă de ajutor de stat de 500 de milioane de euro și facilități fiscale pentru investiții de peste 150 de milioane de euro, care creează în mod direct minim 250 de locuri de muncă și se dezvoltă în regiunile cu un PIB/locuitor sub media națională”, transmite Marcel Ciolacu.
Un miliard pentru marea industrie
Premierul Marcel Ciolacu a prezentat a doua componentă a „Planului industrial Ciolacu”, care prevede implementarea Programului Național de Sprijin pentru Marea Industrie din România. Aceasta este o schemă de ajutor de stat în valoare de 1 miliard de euro, destinată decarbonizării proceselor de producție și îmbunătățirii eficienței energetice pe o perioadă de 6 ani.
Se estimează că aproximativ 30 de companii din domeniile metalurgiei și industriei chimice vor beneficia de acest sprijin financiar, fiecare putând primi până la 100 de milioane de euro. Investițiile vor avea costuri eligibile de minimum 8 milioane de euro și vor contribui la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 40% și la scăderea consumului energetic cu cel puțin 20%.
Fondurile necesare pentru schema de ajutor vor proveni în principal din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, alocate României. Investițiile realizate de companiile beneficiare trebuie să fie menținute pentru o perioadă de 5 ani de la finalizarea acestora.
1,25 miliarde pentru materii prime industriale
Premierul a anunțat că a treia componentă a „Planului industrial Ciolacu” prevede o schemă de ajutor de stat în valoare de 1,25 miliarde de lei, destinată unui număr de 15 companii care vor realiza investiții în producția de materii prime industriale, precum țevi, profile, bare, aluminiu și cupru.
„Aceste trei programe de sprijin sunt conforme cu măsurile propuse în Planul Draghi pentru creșterea competitivității industriale a economiei europene. Cele trei scheme de ajutor înseamnă creșterea producției industriale și a PIB prin investiții, reducerea deficitului balanței comerciale, crearea de noi locuri de muncă bine plătite, precum și decarbonizarea proceselor de producție și creșterea eficienței energetice”, încheie Ciolacu.