Constănțeanul care l-a scuipat pe președintele Traian Băsescu, la finalul festivităților din portul Constanța dedicate Navei Școală Mircea, a fost scos din arest în noaptea de duminică spre luni, procurorii stabilind cercetarea penală a acestuia în stare de libertate pentru tulburarea liniștii și ordinii publice.
La ieșirea din arestul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Constanța, Adrian Zglobiu, în vârstă de 39 de ani, a declarat că regretă faptele pe care le-a comis.
După ce l-a agresat sâmbătă pe șeful statului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța întocmindu-i dosar penal pentru tulburarea liniștii și ordinii publice, ultraj și loviri sau alte violențe. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)