Creșterea calității învățământului, reforma administrației publice și prioritizarea investițiilor sunt câteva din recomandările care s-au conturat în cadrul conferinței „Economia: De la made in Romania la made by Romania”, organizată de Academia de Studii Economice, a declarat marți consilierul guvernatorului Băncii Naționale României, Lucian Croitoru.
„Creșteți calitatea învățământului. Este un proces foarte dificil, dar setați criteriile nici foarte sus, să constatați că nimeni nu le îndeplinește, dar nici foarte jos să constatați că nu puteți crește calitativ învățământul”, a recomandat Lucian Croitoru.
El a colectat 10 idei din prezentările participanților la prima parte a conferinței pe care le-a prezentat ca și concluzie. Prima recomandare a fost „nu creșteți impozitele, mai degrabă raționalizați cheltuielile. Dacă chiar vreți să creșteți ceva, creșteți libertatea economică, mai ales cea care este fondată pe clarificarea drepturilor de proprietate și pe creșterea producție”, a spus Croitoru.
De asemenea, el a recomandat „domnia legii” care, în opinia sa, nu înseamnă numai să ai reforme în justiție, ci și clarificarea drepturilor de proprietate.
„Nu mai sacrificați cheltuielile de investiții pentru a crește transferurile. Faceți invers! Permiteți transferurilor să crească într-un ritm mai mic decât al investițiilor”, este o altă idee expusă de consilierul guvernatorului BNR.
În plus, acesta a recomandat prioritizarea investițiilor, toleranță și, mai ales, reformarea administrației publice, inclusiv prin penetrarea tehnologiei electronice în relația cu clientul.
Mai mult, Croitoru susține că atunci când se stabilesc anumite date, trebuie să se țină cont de realități, pentru a face aceste date credibile. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)