Oamenii de știință au bănuit că există un metal necunoscut în structura alaunului încă din anul 1787, dar nu au reușit să-l extragă până în 1825.
Hans Christian Oersted, chimist danez, a fost primul care a produs bucățele mici de aluminiu. Doi ani mai târziu, Friedrich Wöhler, chimist german, a descoperit o nouă modalitate de producere a acestui metal. Până în anul 1845, a reușit să realizeze câteva mostre, suficient de mari pentru a putea determina unele proprietăți de bază ale aluminiului.
Metoda lui Wöhler a fost îmbunătățită în 1854 de chimistul francez Henri Étienne Sainte-Claire Deville. Procesul chimic propus de Deville a permis producerea comercială a aluminiului. Prin urmare, prețul metalului a scăzut de la 1.200 de dolari pe kilogram în 1852 la 40 de dolari pe kilogram în 1859. Din păcate, metalul a rămas destul de scump și nu a putut fi folosit la scară foarte largă.
La 2 aprilie 1889, Charles Martin Hall a brevetat o metodă mai ieftină de producere a metalului, ceea ce a facilitat folosirea aluminiului pentru uz comercial.
Charles Martin Hall tocmai absolvise cursurile Colegiului Oberlin, din Ohio, în 1885, obținând diploma în chimie, când a inventat metoda de producere a aluminiului pur.
Potrivit laboratorului Jefferson, ”deși aluminiul este cel mai abundent metal din scoarța pământului, nu îl putem găsi în stare pură în natură. Este întotdeauna combinat cu alte elemente pentru a forma compuși. Doi dintre cei mai cunoscuți compuși sunt alaunul și oxidul de aluminiu. Aproximativ 8.2% din scoarța terestră este compusă din aluminiu.”
Aluminiul în stare pură era atât de rar la vremea aceea încât era considerat metal prețios. Metoda de procesare a metalului folosită de Charles Martin Hall a fost brevetată în 1889.
În 1888, împreună cu finanțatorul său, Alfred E. Hunt, Charles Martin Hall a fondat Pittsburgh Reduction Company, cunoscută acum ca și Compania de Aluminiu din America.
Până în anul 1914, Charles Martin Hall coborâse prețul aluminiului la 18 cenți și , începând de atunci, aluminiul nu a mai fost considerat metal prețios.
Folia metalică este folosită de câteva secole. Folia este făcută din metal solid, redus la grosimea unei foi de hârtie. Prima folie metalică folosită a fost făcută din cositor. Cositorul a fost înlocuit de aluminiu în 1910, când s-a deschis, în Elveția, prima companie de acest tip, ”Dr. Lauber, Neher & Cie., Emmishofen”.
Aparatura folosită de companie a fost instalată la Schaffhausen, în Elveția, în 1886, la gura de vărsare a Rinului — captând astfel energia pentru a produce aluminiul.
Fiul lui Neher și Dr. Lauber au descoperit că folia de aluminiu poate fi folosită ca barieră protectoare. De atunci se folosește folia de aluminiu pentru împachetarea ciocolatei și a țigărilor. În timp, procesul a evoluat, folosindu-se folia colorată, imprimată sau laminată. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)