Campionatul Mondial de Fotbal va fi urmărit și din cosmos, au anunțat joi, astronauții de la bordul Stației Spațiale Internaționale (SSI), urând succes echipelor participante, informează EFE.
‘Comandantul (Steve) Swanson și inginerii de zbor (Alexander) Gerst și (Reid) Wiseman, de pe orbita situată la 370 de km de Pământ, doresc tuturor celor pasionați de fotbal o Cupă Mondială 2014 pașnică’, a transmis agenția aerospațială americană NASA.
Echipajul SSI, format din doi americani și un german, va putea viziona, de la bordul complexului orbital care se deplasează cu o viteză de 27.000 km/h, meciurile care încep joi în Brazilia și se vor încheia la 13 iulie.
Cei trei astronauți s-au antrenat mai mulți ani pentru a putea lucra ca o echipă, dar ‘între americani și colegul lor german se derulează de azi o competiție amicală’, a mai spus NASA. Selecționata SUA va juca contra Germaniei la 26 iunie, în cadrul grupei G a Mondialului. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)