La 23 august 1944, prin Proclamația regelui Mihai către țară, se anunțau ieșirea din războiul contra Națiunilor Unite și alăturarea țării noastre coaliției antihitleriste în lupta pentru eliberarea Transilvaniei, dar și modificările din conducerea politică a țării și formarea unui nou guvern.
Pe timpul acțiunilor militare din septembrie-octombrie 1944 desfășurate în Transilvania, Crișana și Banat, România a menținut sub arme, în medie, 600 000 de militari.
La operațiile executate pentru izgonirea horthyștilor și hitleriștilor din nord-estul țării, Armata Română a participat cu 28 de divizii, 1 corp aerian, 2 brigăzi de artilerie antiaeriană, cu alte unități și formațiuni, însumând un efectiv de circa 275 000 de militari. Pierderile suferite de trupele române între 1 septembrie-25 octombrie 1944 s-au ridicat la 49.744 oameni (morți, răniți și dispăruți), iar cele provocate inamicului au fost de 21.434 militari.
Armata Română, înfruntând un inamic bine pregătit și dotat, cu experiență de război, a eliberat 872 de localități, dintre care 8 orașe (Sfântu Gheorghe, Odorhei, Târgu Mureș, Gherla, Zalău, Cehu Silvaniei, Tușnad și Carei) și, în cooperare cu trupele sovietice, a participat efectiv la eliberarea orașelor Cluj, Oradea, Satu Mare și Salonta. De asemenea, Armata Română a străbătut prin lupte 4 masive muntoase (Baraolt, Meseș, Lăpuș și Făget) și a forțat 5 cursuri de apă, între care, cel mai important, râul Mureș.
În ultima parte a lunii august 1944, Armata Română a creat în estul Europei — la nord de Carpații Meridionali și la vest de cei Occidentali — un nou front împotriva Axei, având o lungime de 900 km. Acest front, unic în felul său în cadrul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost apărat, în principal, cu forțe proprii pe o durată de aproape o lună; ulterior, el a reprezentat aliniamentul strategic de pe care s-au declanșat atât ofensiva generală pentru eliberarea părții de nord-est a țării, cât și una dintre loviturile de anvergură executate de forțele aliate împotriva marilor unități inamice din Ungaria.
Acțiunile militare pentru eliberarea părții de nord-est a României s-au desfășurat în două etape distincte: prima etapă a cuprins luptele purtate între 1-20 septembrie 1944, iar cea de a doua luptele duse între 20 septembrie-25 octombrie 1944.
În organizarea acțiunilor ofensive împotriva armatelor hitleriste și horthyste, Comandamentul militar național a ținut seama de importanța strategică a capului de pod transcarpatic menținut de Armata Română, având o dezvoltare frontală de aproximativ 900 km și o adâncime de până la 100 km, în centrul Transilvaniei, și între 60-180 km la vest de Carpații Occidentali, cu o suprafață totală de circa 50 000 km pătrați, ceea ce a asigurat concentrarea de noi forțe ale armatei române și a dispozitivelor sovietice.
Prima ofensivă de amploare în Podișul Tranilvaniei s-a declanșat în dimineața zilei de 9 septembrie, fiind executată cu trupele de la flancurile interioare ale corpurilor 6 armată și motomecanizat pe direcția Târnăveni-Luduș, iar cu Corpul 6 teritorial pe axul Aiud-Turda. Continuându-și ofensiva, diviziile române au ajuns la 14 septembrie pe Mureș și Arieș. În același timp, Diviza 2 munte română a acționat temporar sub ordinele Corpului 35 sovietic din Armata 27 pe direcția Băișoara-Gilău, degajând defileul Arieșului, de forțele dușmane și asigurând flancul stâng al Armatei 4 Române.
La 9 septembrie 1944, Armata 4 a declanșat, practic, contraofensiva, lichidând capul de pod realizat de inamic la sud de Mureș și Arieș, respingând forțele horthyste și hitleriste la nord de aceste cursuri de apă și cucerind importante capete de pod din care va porni la ofensivă, la 9 octombrie, pentru desăvârșirea eliberării părții de nord a Transilvaniei.
Concomitent cu acțiunile Armatei 4 s-au desfășurat luptele Armatei 1 Române, care au oprit ofensiva inamicului la intrarea în defileurile Crișurilor și Mureșului, precum și la vest de Timișoara, Reșița, Orșova.
Armata 4 Română a preluat fâșia cuprinsă între Întorsura Buzăului și Gilău, de la est de linia Sibiu-Alba Iulia-Cluj-Zalău-Săcuieni, iar Armata 1 Română urma să apere flancul stâng al frontului, până la Orșova. Armata 1 — comandată de generalul de corp de armată Nicolae Macici — avea, în continuare, în compunere Corpul 7 teritorial, 6 divizii — 2 și 3 munte, 1 infanterie-instrucție, 19 infanterie, 1 cavalerie-instrucție, 9 cavalerie — Batalionul 998 independent din Centrul de instrucție Tirol (din sudul Banatului), 6 batalioane fixe regionale și 2 regimente de artilerie grea. Comandamentului Armatei 1, aflat inițial la Sibiu, iar la 7 septembrie la Deva, i se subordonau, de asemenea, școlile și formațiunile militare dislocate în zona sa de competență. Efectivele acestei armate se ridicau la 73 844 militari.
Armatei 4 Române — a cărei comandă o preluase, de la 4 septembrie 1944, generalul de corp de armată Gheorghe Avramescu — i se subordonau Corpul de munte și Corpul 6 teritorial, aflate cu marile unități în dispozitivul de acoperire organizat în partea de sud-est a Transilvaniei. Armatei 4 i se puneau la dispoziției efective ce se ridicau la peste 113 000 de luptători.
Luptele au căpătat un aspect extrem de violent îndeosebi pe Dealul Sângeorgiu și la Viișoara, până la sfârșitul lunii septembrie, capetele de pod fiind realizate, cu prețul unor mari jertfe, peste 550 de morți și peste 3 800 de răniți. La 23 septembrie, după o pregătire de artilerie, de 45 de minute, s-a declanșat ofensiva pe întreg frontul Armatei 4 Române, o parte din forțe trecând la nord de Mureș.