Ministerul Finanțelor Publice a realizat o listă cu posibile întrebări și răspunsurile aferente pentru cei interesați de Loteria Bonurilor fiscale. O regăsiți mai jos integral.
Bonurile fiscale participante la Loterie trebuie depuse la Fisc; cumpărătorii pot refuza să plătească dacă nu primesc bon.
Condiții de participare
—Participarea la Loteria Bonurilor fiscale implică vreun cost?
—NU COSTĂ nimic.
—Ce trebuie să fac ca să particip la Loterie?
—Trebuie doar să cereți și să păstrați bonurile fiscale. În cazul în care dețineți un bon fiscal câștigător puteți să mergeți să îl revendicați.
—Unde trebuie să înregistrez bonurile fiscale pentru a participa la Loterie?
—Bonurile fiscale NU trebuie înregistrate pentru a putea participa la Loteria Bonurilor Fiscale.
—Pentru a participa la Loterie trebuie depuse bonurile fiscale într-o urnă (cum se întâmplă la Bingo)?
—Bonurile fiscale NU trebuie depuse în nicio urnă pentru a putea participa la Loteria Bonurilor Fiscale.
—Pentru a participa la Loterie trebuie trimise bonurile fiscale prin poștă?
—Bonurile fiscale NU trebuie trimise prin poștă pentru a putea participa la Loteria Bonurilor Fiscale.
—Pentru a participa la Loterie trebuie să merg la o agenție Loto pentru înregistrare?
—Bonurile fiscale NU trebuie înregistrate la Loteria Română pentru a putea participa la Loteria Bonurilor Fiscale.
Bonurile fiscale eligibile
—Dacă am plătit cu cardul, mai pot participa la Loterie?
—Da, nu contează modalitatea de plată.
—Dacă am plătit cu bonuri de masă, mai pot participa la Loterie?
—Da, nu contează modalitatea de plată.
—Pe bonul câștigător trebuie să fie atât achiziții de bunuri cât și prestări de servicii?
—Nu, pot fi: doar achiziții de bunuri, doar achiziții de servicii sau o combinație de achiziții de bunuri și prestări de servicii.
—Participă și bonurile fiscale eliberate de casele de schimb valutar?
—Da, întrucât și acestea sunt emise în condițiile OUG 28/1999.
—Am un bon fiscal emis de o firmă care nu este plătitoare de TVA. Acest bon participă la Loterie?
—Da.
—Biletul de metrou participă la Loterie?
—Participă exclusiv bonurile fiscale.
—Am făcut o cumpărătură având valoare câștigătoare și în ziua declarată câștigătoare. Nu mai găsesc bonul fiscal. Ce se întâmplă?
—Nu veți putea revendica premiul.
—Am făcut o cumpărătură având valoarea câștigătoare, în ziua declarată câștigătoare. Nu mai găsesc bonul fiscal, dar plătind cu cardul se vede în extras. Ce se întâmplă?
—Nu veți putea revendica premiul.
—Când fac cumpărăturile, trebuie să cer să îmi ștampileze bonul fiscal?
—Nu, nu este nevoie de ștampilarea bonului fiscal.
—La benzinărie mi-a ștampilat bonul fiscal deși nu am cerut acest lucru. Mai este valabil bonul fiscal pentru Loterie?
—Da, acest lucru nu este o problemă.
—Pot câștiga și cu bonurile fiscale din străinătate?
—Nu. La Loteria Bonurilor Fiscale participă exclusiv bonurile fiscale din România.
—Am fost la restaurant și am primit o ‘Notă de plată’. Aceasta participă la Loterie?
—Nu. Restaurantul trebuia să vă dea, după ce ați plătit valoarea din nota de plată, și bon fiscal.
Valoarea bonurilor fiscale
—Am plătit la farmacie 1,15 lei diferență pentru medicamente compensate care costau 25 de lei. Acest bon participă?
—Da.
—Am un bon fiscal de 45,00 de lei. Este bonul câștigător dacă la extragere a ieșit valoarea de 44?
—Nu, deoarece pot fi câștigătoare doar bonurile cu valoare între 44,00 lei și 44,99 lei.
—Dacă la extragere a ieșit valoarea 85 atunci sunt câștigătoare doar bonurile fiscale cu valoare de 85,85 lei?
—Nu, pot fi câștigătoare bonurile fiscale cu valoare între 85,00 lei și 85,99 lei (inclusiv 85,85 lei).
—Dacă am un bon fiscal emis în data extrasă, mai contează valoarea?
—Da, bonul fiscal trebuie să îndeplinească cumulativ condiția de dată și de valoare.
—Dacă am un bon fiscal cu valoarea extrasă, mai contează data?
—Da, bonul fiscal trebuie să îndeplinească cumulativ condiția de valoare și de dată.
—Am cumpărat un covrig cu 0,99 lei. Bonul fiscal participă la Loterie?
—Nu, deoarece participă doar bonurile fiscale cu valoare cuprinsă între 1,00 lei și 999,99 lei (adică cu valoare între 1 și 999 dacă neglijăm subdiviziunile leului).
—Am cumpărat un televizor cu 1200 lei. Bonul fiscal participă la Loterie?
—Nu, deoarece participă doar bonurile fiscale cu valoare cuprinsă între 1,00 lei și 999,99 lei (adică cu valoare între 1 și 999 dacă neglijăm subdiviziunile leului).