Reducerile de până la 500 de euro pe sejur la un hotel de 5 stele, oferite de hotelierii turci, vor atrage în acest an peste 100.000 de români în vacanţă în Antalya, a declarat Alin Burcea, prim-vicepreşedintele asociaţiei patronale din turism ANAT.
„Pe charterele din luna mai estimăm că vor ajunge în Antalya între 8.000 şi 10.000 de români. Din cauza lipsei turiştilor ruşi, hotelierii turci au scăzut mult preţurile, mai ales la hotelurile de 5 stele de lux. Românii sunt aşteptaţi în Antalya deoarece sunt consideraţi turişti care ştiu să aprecieze condiţiile oferite. Majoritatea turiştilor români care aleg Antalya sunt familii cu unu, doi, copii, cu venituri peste medie. Anul acesta, oferta pleacă de la 300 de euro de persoană pentru un sejur la un hotel standard din Antalya”, a precizat Alin Burcea.
Pentru luna mai, oficialii ANAT apreciază că majoritatea românilor îşi vor petrece vacanţa la hoteluri de 5 stele.
Alin Burcea a arătat că, în ultimii 15 ani, multe hoteluri au scăzut tarifele chiar şi cu 30%. În plus, autorităţile turce acordă o serie de facilităţi operatorilor din turism în acest an, în special agenţiilor turce care aduc turişti.
„Antalya, şi Turcia în general, este o destinaţie în care securitatea este o prioritate naţională. În Turcia întotdeauna turiştii vor avea securitate maximă. Resorturile au pază proprie, dar asta este de mai mulţi ani, însă în acest an măsurile au fost suplimentate. Nu poţi intra într-un hotel decât dacă eşti cazat acolo. Turcia a dezvoltat cel mai bine turismul de all inclusive, cu cluburi proprii. Majoritatea hotelurilor sunt nişte cluburi foarte mari care îţi oferă toate serviciile cu care eşti obişnuit, iar securitatea se asigură mult mai uşor„, a precizat Dan Goicea, preşedintele Consiliului Regional Bucureşti-Ilfov din cadrul ANAT.
Antalya, zonă în sudul Turciei, situată la poalele munţilor Taurus, pe litoralul Mării Mediterane, atrage anual circa 3,5 milioane turişti din întreaga lume, majoritatea din Europa. Turiştii interesaţi de istorie se pot bucura de numeroasele sit-uri arheologice. Cei sportivi, în căutare de activităţi sportive şi de aventură, beneficiază de o gamă largă de activităţi sportive şi nautice. Majoritatea resorturilor de 5 stele oferă terenuri de golf şi de tenis, la cele mai înalte standarde. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)