În cazul în care te definesc grija și precauția atât pentru sănătatea ta, cât și pentru sumele cheltuite lună de lună, mai ales în condițiile unui viitor atât de nesigur pe termen scurt și mediu, din cauza situației sociale și financiare instabile pe care o traversăm în prezent, un dozator de apă este soluția ideală pentru tine, din ambele puncte de vedere. Parcurgând articolul în continuare, vei afla motivele, dar și de unde să achiziționezi un astfel de echipament, care să te ajute atât să faci economii, cât și să te hidratezi la parametrii optimi, zi după zi.
- Dozator de apa, dozator de sănătate. În primul rând, un asemenea aparat îți facilitează accesul, prin intermediul bidoanelor de 19litri cu care este dotat, la o apă de calitate, incomparabil mai bună decât cea de la robinet, care în România nici măcar nu poate fi definită drept „potabilă”, ținând cont de aspectul, mirosul și gustul său. În schimb, apa de la H2On, spre exemplu, este microbiologic pură și premiată inclusiv la nivel internațional (Superior Taste Award, acordat de către International Taste Institute din Bruxelles, Belgia, în anii 2019, 2020, 2021 și 2022);
- O apă de calitate ridicată, la cel mai mic preț. În al doilea rând, trebuie precizat că bidoanele de 19litri pentru dozatorul de apă au un preț de numai 23 de lei, ceea ce înseamnă doar 1,21 lei per litru. În mod evident, acesta este un cost mult mai mic decât în cazul sticlelor și PET-urilor de 0.5, 1, 1.5, 2 sau 2.5litri. Chiar dacă diferența poate părea nesemnificativă pe termen scurt, cel puțin, pe termen mediu și lung ea se traduce în sute de lei scutiți pe lună, care pot fi economisiți ori investiți în alte părți (cu atât mai mult cu cât facturile și inflația au „explodat”, în ultima perioadă, spre deosebire de salarii);
- Dozatorul de apă nu trebuie neapărat cumpărat. De asemenea, firmele precum H2On oferă și posibilitatea achiziționării unui abonament sau deținerii dozatorului de apă în custodie, nu neapărat cumpărarea sa propriu-zisă. Astfel, vei plăti o sumă de mai puțin de 200 de lei pe lună, primind aparatul, dar și câteva bidoane de apă plus o igienizare periodică (esențială atât pentru buna funcționare, cât mai ales pentru sănătatea deplină a ta și a familiei tale). În schimb, prețul de achiziționare este de câteva sute de lei și poate ajunge chiar și la câteva mii de lei (modelele mai performante, cu funcții inteligente precum carbonatare, acționare cu pedale etc.).
Apa de calitate este singurul lichid 100% benefic pentru corpul uman!
În concluzie, nu trebuie să ratezi una dintre puținele ocazii de a face o afacere deopotrivă rentabilă și benefică pentru sănătatea ta, achiziționând produse (ori accesând servicii) de calitate, cu avantaje certe și vizibile încă de la primele zile de utilizare. Până la urmă, apa este singurul lichid 100% benefic pentru organismul uman, hidratându-l și sprijinindu-l în desfășurarea tuturor proceselor interne specifice, la parametrii optimi. Îți urăm hidratare plăcută și economii… inspirate!