Europa – cu excepția Elveției – a avut până acum o criză bancară bună, fără stres intern. Acest lucru nu este un accident: UE a făcut o treabă mai bună de reglementare și supraveghere a băncilor sale decât SUA. Dar, cu toate acestea, ar fi extrem de imprudent să presupunem că o variantă a ceea ce s-a întâmplat în SUA nu s-ar putea întâmpla în Europa.
Acest lucru înseamnă că Banca Centrală Europeană – ai cărei factori de stabilire a ratelor se întâlnesc joi – trebuie să procedeze cu atenție cu creșterile de rate rămase și ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru finalizarea uniunii bancare.
Băncile europene, la fel ca cele americane, se confruntă cu pierderi nerealizate mari din activele achiziționate în perioada de dobânzi ultra-joase, care au scăzut în valoare atunci când ratele dobânzilor au crescut. La fel ca în America, unele pierderi se referă la obligațiuni guvernamentale, dar băncile din zona euro dețin, de asemenea, o mulțime de credite ipotecare cu rată fixă.
O bancă care a făcut un împrumut cu dobândă fixă pe 20 de ani la o rată de 1,5 la sută se va confrunta cu pierderi an de an dacă trebuie să plătească mai mult de jumătate din rata actuală a depozitelor BCE de 3 la sută pentru propria finanțare – chiar dacă împrumutul nu trebuie vândut și pierderea nu trebuie cristalizată în avans.
Europa este mai bine pregătită pentru acest lucru deoarece – spre deosebire de omologii lor din SUA, care au scutit băncile regionale de dimensiuni medii de anumite reglementări în 2019 – autoritățile UE au aplicat întregul set de reglementări privind lichiditatea și capitalul în întregul lor sistem bancar.
Supraveghetorii din UE s-au concentrat, de asemenea, asupra riscului de rată a dobânzii cu teste de stres care implică un șoc de rată mare aplicat pe scară largă băncilor europene. Acest lucru ajută la explicarea motivului pentru care blocul nu a experimentat până în prezent un stres de tip american.
Cu toate acestea, probabilitatea ca o bancă undeva în UE să fi ajuns să gestioneze în mod defectuos riscul ratei dobânzii în moduri care nu au fost observate de supraveghetorul său național trebuie să fie încă destul de mare.
Mai mult, în timp ce autoritățile europene de supraveghere au testat băncile pentru un șoc al ratei dobânzii (pe partea de active a bilanțurilor lor), acestea nu au testat cealaltă jumătate a stresului care a afectat băncile regionale din SUA – un șoc simultan al lipsei de aderență a depozitelor bancare (pe partea de pasive).
Acest șoc al lipsei de aderență a dus la fuga depozitelor din Silicon Valley Bank într-un ritm de opt ori mai rapid decât cel mai rapid din timpul crizei financiare din 2008, a rănit mortal First Republic și, pentru o perioadă, a destabilizat întregul sistem bancar regional din SUA. Combinația dintre acest șoc al lipsei de aderență a depozitelor și șocul ratei dobânzii a fost inedită și periculoasă.
Nu înțelegem cu adevărat șocul lipsei de aderență în SUA și nici nu știm cât de persistent va fi. Dar șocul tehnologic subiacent generat de serviciile bancare mobile pe internet, care permite clienților să mute depozitele printr-o simplă mișcare a degetului, este prezent și în Europa.
În plus, Europa este mai prost plasată pentru a face față unui astfel de șoc dublu, dacă acesta ar apărea. Asigurarea depozitelor la 100 000 de euro este prea mică și nu există o scutire de risc sistemic de genul celei invocate de autoritățile americane pentru a proteja toți deponenții și pentru a înăbuși cursele, în timp ce mecanismul unic de rezoluție al Europei pentru băncile în faliment este prea rigid.
Și, după ani de blocaj și eșecul finalizării uniunii bancare, nu există încă un fond european comun de asigurare a depozitelor, ceea ce sporește riscul ca o criză bancară să reaprindă o „buclă de condamnare” între bănci și suveranitate, cu pierderi bancare care amenință solvabilitatea guvernelor slabe și depozite care fug din țările mai slabe către cele mai puternice.
BCE susține datoria periferiei cu noul său instrument de cumpărare de obligațiuni, instrumentul de protecție a transmisiei, sau TPI, dar acesta nu a fost încă testat. Faptul că acțiunile băncilor europene nu și-au revenit pe deplin ne spune că riscurile rămân. Chiar și în lipsa unor tensiuni interne, băncile vor fi mai puțin profitabile din cauza costurilor de finanțare mai mari și – după cum arată noul sondaj al BCE privind împrumuturile bancare – vor restrânge și mai mult creditarea.
Având în vedere că inflația de bază este ridicată, BCE trebuie totuși să ridice puțin ratele, altfel riscă să piardă credibilitatea inflației și să înregistreze o creștere a ratelor dobânzilor pe termen lung care ar putea declanșa o criză bancară.
Dar banca centrală va trebui să procedeze cu mare atenție pentru a evita să șocheze sistemul. Cu o înăsprire suplimentară a creditării care se profilează deja, acest lucru înseamnă că nu se va reveni la creșteri de jumătate de punct de mărime uriașă ale ratelor. De asemenea, BCE ar trebui să ia în considerare posibilitatea de a lăsa băncile să reînnoiască o parte din finanțarea pe care o oferă și care va expira în curând și să evite să își reducă prea repede deținerile de datorie suverană din cadrul măsurilor de relaxare cantitativă.
Între timp, guvernele UE ar trebui să privească stresul din SUA ca pe un motiv pentru a se lua în serios în ceea ce privește finalizarea uniunii bancare înainte – și nu după – să se confrunte și ele cu o criză bancară.
Sursa – www.ft.com