Adrian Mitroi: Acordurile de finanţare şi supervizarea externă, de tip stand-by, vor fi întotdeauna oportune, până la aderarea la euro

0

AGERPRES: Care este rata de schimb cu cea mai mare incertitudine?

Adrian Mitroi: Cursul dolar-euro. Rezultatele economice mai bune și mai rapide ale unei economii precum SUA impun o tendință de apreciere a monedei față de cea a unei economii mai încete, precum UE.

Cei doi cavaleri ai bătăliei valutare au cotat la un moment dat chiar și 1,59 dolari pentru un euro în timpul crizei din 2008, iar acum vorbim de 1,13, cu tendință spre paritate. În piața valutară nicio previziune nu e scutită de eroare, de direcție, de valoare sau de timp.

O monedă puternică nu este întotdeauna un lucru bun, cum nici una slabă nu este întotdeauna favorabilă actorilor economici naționali. Datele economice arată însă că, în situația prezentă, cele mai multe națiuni înclină spre favorabilitatea oferită de o monedă slabă, depreciată.

Dacă în cea de a doua parte a lui 2015, Banca Federală a Statelor Unite va începe să ridice dobânda, atunci probabil o parte din fluxurile de capital vor fi atrase de această oportunitate, cu consecința unei relative deprecieri a euro, dar și presiuni (de volatilitate a cursului) pentru deprecierea monedelor emergente.

America va lua decizia să ridice dobânda pentru că economia crește susținut, creează joburi, extrage petrol din surse interne și cu tehnologii noi, inovează și finanțează antreprenoriatul, iar în final, ca urmare a șomajului minim istoric, va trebui să crească și salariile, adică exact fracția inversă a ceea ce se întâmpla în cea mai mare parte a Europei acum.

Pe continent, pierdem energie, timp și resurse pe crize interminabile, de care nici măcar nu suntem vinovați și, mai ales, a căror rezolvare stă și în sarcina, dar nu și în beneficiul direct al României.

AGERPRES: Ar trebui ca BNR să continue cu scăderea dobânzii cheie?

Adrian Mitroi: Da, în funcție de condițiile economice. Ar fi de folos o reducere până la 2%, cu un minim de recompensă în dobânda reală pentru deponenți. Lichiditatea sistemului va fi largă, excesivă, cu reducerea coridorului de dobânzi, cu reducerea rezervelor, cu volatilitate temperată a cursului și tot ce înseamnă un parcurs de normalizare a politicii monetare. Se poate astfel crea o oportunitate de apreciere a leului pe termen mediu.

Cu toate acestea, în partea a doua a anului, probabil speculația pe prețul petrolului și al burselor va aduce o creștere de volatilitate pe curs. Beneficiile substanțiale pe care le avem deja, un curs stabil și dobânzi foarte mici la leu sunt rezultatele pozitive ale relației bune cu finanțatorii instituționali și implicit cu piețele. În plus, trebuie să menținem fără abatere toate condițiile de aderare la euro, iar pentru seriozitatea acestui demers, nicio măsura de precauție nu este excesivă.

AGERPRES: Cum vi se pare situația politică de la noi din țară, în condițiile în care și economia are de suferit?

Adrian Mitroi: Democrația nu reușește deocamdată să ne ajute să alegem politicienii cu spirit civic și abilități economice executive și nici să îi înlocuim pe cei care evident nu performează. Din fericire, gradul de avans economic ne permite o oarecare decuplare de drama continuă a politicii doar în slujba politicianului.

Nu cred în seninătatea politicienilor și nici in abilitatea lor de pune interesele generale strategice înaintea celor politice personale pe termen scurt. Intențiile onorabile nu mai sunt suficiente astăzi, ele trebuie operaționalizate de planuri de acțiune economică hotărâtă, cu termene și responsabilități.

Tocmai de aceea, acordurile de finanțare și supervizarea externă, de tip stand-by, vor fi întotdeauna oportune, cel puțin până la aderarea noastră la euro. Acestea sunt o asigurare la riscurile externe, dar și la cele interne reprezentate de deciziile politice incorecte sau amânate contraproductiv.

Argumentul lateral al Guvernului, de îmbunătățire a condițiilor macroeconomice interne, este doar parțial valid.

Absența reformelor structurale, deficitul de infrastructură, lipsa fondurilor europene, investiții publice puține și ineficiente, planificare doar pe termen scurt a bugetelor și investițiilor, spațiu fiscal adițional pentru angajamentele noastre de mărire a cheltuielilor militare, alte cheltuieli pentru erorile de altădată ajunse la scadență, reformele întârziate din sănătate și educație, companiile de stat nerestructurate, reformarea pieței muncii (tinerii, vârstnicii, femeile, necalificații — toți cei care și-ar dori să contribuie economic mai mult) și lista „to do” a liderilor noștri poate continua.

Unele investiții străine au fost, în general, neconvingătoare. Profitabilitatea lor s-a bazat în general pe achiziții ieftine. În celelalte cazuri, aceste oportunități economice tranzitorii sunt acum transportate și apoi localizate în piețe cu salarii mai mici și consumatori mai puțin îndatorați.

A treia categorie a fost aceea prinsă pe picior greșit de competiție. Marii noștri exportatori și-au modificat sau transportat centrele de profit, ba chiar susțin acum investiții masive în alte țări (Ford în Spania, Dacia în Magreb), dezamăgind așteptările noastre prea optimiste de multiplicare a interesului de dezvoltare inițial. Motivele sunt cele prezentate public, precum lipsa infrastructurii, a suportului guvernamental și fiscal, sau sunt cele reale.

Văzând atât de multe oportunități de investiții care ori nu au mai venit ori au plecat, începem să înțelegem că plătim ratele cele mari la nota de plată a dezinteresului nostru pentru infrastructură. Dacă în 25 de ani am fi votat în primul rând cu gândul la copiii noștri, infrastructura ar fi trebuit să fie principalul motiv pentru care ar fi trebuit să ne concediem imediat și definitiv liderii politici inabili și cu inapetență pentru cel mai mare bun public: o infrastructură performantă. Infrastructura trebuie construita în avansul cererii. Dacă altădată nu am construit autostrăzile siguranței transportului familiilor noastre pentru că nu aveam circulație suficientă, acum ce motivație mai putem recicla?

Toate deciziile suboptimale ale liderilor noștri politici, emise doar în folosul câtorva și niciodată ale cetății, rămân în plata generațiilor viitoare, cele care deocamdată nu votează. Chiar dacă am vrea să votăm acum împotriva lor pentru aceste nerealizări, nu o mai putem face pentru că au alte griji mult mai mari acum. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata