Andre Rieu, la Club Colectiv din Bucureşti în semn de omagiu pentru victimele tragediei
Celebrul violonist Andre Rieu a sosit, sâmbătă după-amiaza, 7 noiembrie, la clubul Colectiv din Capitală, artistul venind special din Olanda pentru a aduce un omagiu victimelor tragediei de săptămâna trecută.
La Club Colectiv, Rieu, care a susținut o serie de concerte în acest an la București, s-a rugat alături de un grup de tineri și a îngenunchiat la locul unde sunt aprinse mii de lumânări în memoria tinerilor care și-au pierdut viața în incendiul devastator.
Bilanțul celor decedați în tragedia din Colectiv se ridică la 43. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)