Câte firme au intrat în insolvență în luna ianuarie 2022

43

Pentru luna ianuarie din acest an, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) a venit cu noi date în ceea ce privește numărul societăților comerciale care au intrat în insolvență în. De asemenea, ONRC a venit și cu date despre persoanele fizice autorizate care se află în aceeași situație.

Peste 400 de firme au intrat în insolvență în ianuarie 2022

Din datele publicate de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), reiese că numărul societăţilor comerciale şi persoanelor fizice autorizate (PFA) intrate în insolvenţă a crescut cu 33,54% în ianuarie 2022, comparativ cu prima lună din anul anterior. Așadar, au fost înregistrate 422 de insolvenţe.

Astfel, cele mai multe firme şi PFA-uri intrate în insolvenţă au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 74, în creştere cu 23,33% faţă de ianuarie 2021, când au fost consemnate 60 de insolvenţe.

Pe locurile următoare în ierarhia insolvenţelor se află judeţele Timiş, cu 33 de insolvenţe (plus 106,25%), Bihor – 29 (plus 20,83%), Cluj – 23 (minus 14,81%) şi Ilfov – 23 (plus 43,75%).

Cele mai puţine insolvenţe s-au înregistrat în judeţele Caraş-Severin – una (minus 83,33% comparativ cu ianuarie 2021), Harghita – una (la fel ca în prima lună din 2021) şi Gorj, Giurgiu, Neamţ, câte două (stagnare), Dâmboviţa şi Bacău, câte două (minus 60%).

Pe domenii de activitate, cel mai mare număr de insolvenţe a fost consemnat în comerţul cu ridicata, amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 89 (plus 11,25%), în construcţii – 82 (plus 86,36%), industria prelucrătoare – 48 (plus 4,35%) şi transport şi depozitare – 46 (plus 84%).

Numărul insolvențelor a crescut semnificativ în ultimul an

În plus, un studiu realiazat de coface România scoate la iveală efectele pandemiei de COVID asupra firmelor. Potrivit datelor publicate de sursa citată, doar anul trecut s-au deschis 6.113 proceduri noi de insolvență, în creștere cu 10% față de nivelul anului anterior, dar în continuare sub nivelul înregistrat înainte de impactul pandemiei Covid-19.

În ceea ce privește pierderile companiilor care au intrat în insolvență, datele Coface arată că acestea au înregistrat o creștere accelerată. În același timp, numărul de angajați raportat de firmele insolvente în perioada analizată este de aproape 30.000.

Studiul a mai observat și o creștere a numărului companiilor insolvente care înregistrează venituri peste 0,5 mil. euro (medii și mari) în 2021. Potrivit sursei citate, anul trecut, acesta s-a înregistrat la 322 companii, comparativ cu 301 în anul precedent.

Această evoluție se reflectă și în creșterea pierderilor financiare de aproape 5,3 mld. lei față de 3 mld. lei în 2020, dar și la nivel social. Dacă în 2020 firmele intrate în insolvență raportau un număr de aproape 20.000 de angajați, acesta a crescut în 2021 la aproape 30.000.

Pierderi financiare fără precedent

În contextul financiar, datele furnizate de BNR către Centrala Incidentelor de Plăți mai arată că sumele refuzate la plată cu instrumente de debit pe parcursul anului 2021 au fost în valoare totală de 1,2 mld. lei, la jumătate față de nivelul din anul precedent și aproape de opt ori mai puțin comparativ cu nivelul maxim al refuzurilor de plată înregistrat în criza financiară precedentă (2009-2010).

În condițiile în care numărul incidentelor de plată în aceeași perioadă analizată a scăzut proporțional cu suma acestora, valoarea medie a incidentelor de plată înregistrate pe parcursul anului 2021 a scăzut la 42.000 de lei, cu aproape o treime mai puțin decât în anul anterior.

O declarație în acest sens a fost făcută de Iancu Guda, Services Director, Coface România.. Acesta susține că această creștere a numărului insolvențelor ar putea avea mai multe efecte negative asupra economiei.

Sursa: Capital.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata