Directorul general adjunct al ANAR, Ovidiu Gabor, interimar la conducerea instituţiei

25

Directorul general adjunct în cadrul Administrației Naționale Apele Române (ANAR), Ovidiu Gabor, a preluat conducerea interimară a instituției după demisia din funcție a directorului general Vasile Pintilie.

‘Conform procedurilor interne ale instituției, atribuțiile directorului general demisionar au fost preluate interimar de următoarea persoană în ordine ierarhică, respectiv directorul general adjunct, Ovidiu Gabor’, a precizat purtătorul de cuvânt al ANAR, Ana-Maria Agiu.

Directorul general al Administrației Naționale ‘Apele Române’, Vasile Pintilie, a anunțat miercuri seară că își depune demisia de onoare din funcție după ce premierul Victor Ponta solicitase demiterea acestuia din funcție.

Un număr de 185 de localități au fost afectate de inundații în ultimele patru zile, o persoană a murit și alte patru sunt date dispărute, potrivit bilanțului anunțat miercuri de vicepremierului Gabriel Oprea, ministru al Afacerilor de Interne.

De asemenea, 1.184 persoane au fost evacuate, 99 de locuințe au fost distruse, 168 de locuințe au fost avariate iar 2003 inundate. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)


Urmăriți FINANCIARUL.RO și pe Google News