Dolarul SUA a depășit 4,7 lei în România și e la maximul ultimilor 20 de ani

20

În prezent, Dolarul a atins luni, 9 mai, maximul ultimilor 20 de ani, pe măsură ce investitorii caută siguranță într-o perioadă în care creșterea economică globală încetinește și ratele dobânzilor cresc, informează Reuters.

În acelaşi timp, inflația galopantă, războiul din Ucraina și carantinele împotriva COVID-19 instituite în Beijing și Shanghai au provocat multă incertitudine, însă investitorii sunt convinși că ratele dobânzilor în SUA vor crește, iar dolarul va urma acest trend.

Concret, indexul dolarului, care compară moneda americană cu alte șase monede puternice, a crescut cu aproape 9% în 2022 și a atins maximul de după 2002.

Anul acesta, maximul istoric atins de dolar în raport cu leul (BNR) a fost de 4,70, în data de 3 mai 2022. Vineri, cursul oficial al BNR a fost de 4,68 lei. Astăzi, cursul de schimb era 1 dolar = 4,71 lei. Cursul de schimb BNR se afișează după ora 13.00.

Dolarul SUA în raport cu principalele monede, la maximul ultimilor 20 de ani

1 euro = 1,05 dolari SUA

1 dolar australian = 0,69 dolari SUA

1 liră sterlină = 1,22 dolari SUA

1 dolar neo-zeelandez = 0,63 dolari SUA

1 dolar SUA = 131 yeni japoneză

1 dolar SUA = 0,99 franci elvețieni

1 dolar SUA= 1,29 dolari canadieni

Sursa: Digi24.ro
Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata