Economia României dă din nou semne de revenire şi a înregistrat creştere în trimestrul II din 2010 faţă de trimestrul anterior, pentru a doua oară de la intrarea în recesiune, în 2009.
Produsul Intern Brut în trimestrul II 2010 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,3 la sută comparativ cu trimestrul I 2010 (date ajustate sezonier). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2009, Produsul Intern Brut a înregistrat însă o scădere cu 0,5 la sută pe seria brută şi cu 0,6 la sută pe seria ajustată sezonier.
În perioada de recesiune, economia României a mai crescut şi în trimestrul III 2009 faţă de trimestrul anterior, cu 0,1 la sută, însă apoi şi-a continuat declinul.
România a intrat în recesiune după ce economia a înregistrat scăderi timp de două trimestre consecutive, în trimestrul IV 2008 faţă de trimestrul III 2008, cât şi în trimestrul I 2009 faţă de trimestrul IV 2008.
După alte opinii, România a intrat tehnic în recesiunea abia după trimestrul II 2009. ‘Chiar în cifre ajustate sezonier, comparaţia cu un trimestru precedent nu este cea mai bună. Recesiunea tehnică apare când în două trimestre consecutive se înregistrează scădere faţă de trimestrele corespunzătoare din anul precedent’, explica la acel moment guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.
Prin comparaţie cu trimestrul anterior, economia României a scăzut cu 4,1 la sută în trimestrul I 2009, cu 1,5 la sută în trimestrul II 2009, a crescut cu 0,1 la sută în trimestrul III 2009, a revenit pe scădere cu 1,5 la sută în trimestrul IV 2009 şi a scăzut cu 0,3 la sută în trimestrul I 2010.
Pentru acest an, economia României este estimată să scadă cu 1,9 la sută, iar în 2011 să crească cu 1,5-2 la sută.
În Uniunea Europeană, Polonia nu a intrat în recesiune, iar Germania, Franţa, Belgia, Cehia, Danemarca, Ungaria, Olanda, Austria, Slovacia, Suedia şi Marea Britanie au ieşit tehnic din recesiune.