Noul ministru al Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ion Ariton, a declarat vineri (3 septembrie 2010) la sosirea sa la minister, că în perioda imediat următoare are ca priorităţi finalizarea Legilor salarizării unitare şi pensiilor şi a Codului asistenţei sociale.
Ioan Botiş consideră că a primit portofoliul muncii deoarece „experienţa dobândită poate constitui un ajutor pentru rezolvarea problemelor din această perioadă grea, dar sper ca într-un an să putem culege roadele actualelor măsuri de austeritate”. Ministrul a subliniat că reforma socială trebuie dusă până la capăt.
Având în vedere că la Ministerul Muncii au fost acordate stimulente salariaţilor, Ioan Botiş a precizat că stimulentele pot fi acordate atunci când există condiţii favorabile şi că va fi mai strict în privinţa acestor stimulente până ce „se vor contabiliza rezultate pozitive”.
În programul zilei de vineri, noul ministru are inclusă o şedinţă cu noii săi colaboratori, precum şi o întâlnire în cadrul căreia îi va mulţumi lui Mihai Şeitan, care „a avut o misiune foarte grea”. Ioan Botiş a declarat că va apela la experienţa fostului ministru la Muncii, Mihai Şeitan atunci când va resimţi această nevoie.
El a mai spus, referitor la faptul că în programul său legislativ din timpul alegerilor parlamentare figura un punct privind creşterea pensiilor „că aceste măsuri vor fi discutate în Guvern după ce măsurile de austeritate îşi vor fi produs efectul”. Ioan Botiş a fost vicepreşedintele Comisiei de muncă a Camerei Deputaţilor.