Patru români vor traversa Atlanticul, în cea mai dură cursă de canotaj din lume ”Talisker Whisky Atlantic Challenge”, programată pentru decembrie 2017, s-a anunţat, luni, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Bucureşti.
În barcă vor urca Andrei Roşu, sportiv de anduranţă, doctorul Vasile Oşean, fostul canotor Emil Curteanu, al patrulea urmând să fie selecţionat în cadrul unui concurs naţional.
”Este o cursă de aproximativ 5.200 km, care va debuta la 12 decembrie 2017. În funcţie de condiţiile meteo, startul se poate schimba cu câteva zile. Drumul nostru va urma traseul La Gomera (Insulele Canare) până la Antigua (Insulele Caraibe). În această cursă vor pleca 30 de echipaje din întreaga lume’‘, a declarat Andrei Roşu.
În continuare, el a spus: ”Avem un scop umanitar pentru expediţia noastră, să strângem bani pentru Hospice Casa Speranţei, în vederea ridicării la Copăceni a unui centru socio-medical destinat copiilor”.
Vasile Oşean a menţionat la rândul său: ‘‘Este un proiect frumos, o provocare extraordinară. De mai mulţi ani de zile mă ocup de sportivii de performanţă, iar acum sunt eu cel care trec în faţă. Trebuie să ne gândim la efortul fizic, la aspectul mental. Trebuie să ne luăm cu noi toate rezervele de apă şi hrană, aşa este competiţia”.
Emil Curteanu a arătat: ‘‘Eu am făcut canotaj 11 ani. Sunt liniştit că plec în acest echipaj bine pregătit. Nu am făcut nimic riscant în viaţa mea, până anul trecut, când m-am scufundat la 15 în apă, pentru a fi alături de băiatul meu”.
Pentru selecţia celui de al patrulea membru al echipajului, înscrierile se fac pe site-ul www.atlantic4.ro până la data de 15 iunie 2016. Până la 24 iunie se face selecţia celor 10 semifinalişti. Pe data de 15 august este finala la care participă doar trei concurenţi.
Andrei Roşu a afirmat că omul căutat ”trebuie să fie puternic psihic, responsabil şi să se antreneze (cu noi) pentru această aventură unică”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)