Reportul la categoria I a jocului Loto 6/49 depășește 7,7 milioane de lei (peste 1,7 milioane de euro) pentru tragerea de joi, 11 iunie, iar la Noroc se află în joc un report cumulat cu o valoare de peste 2,57 milioane de lei (peste 575.000 de euro), potrivit unui comunicat al Loteriei Române, remis miercuri.
În urma tragerii Joker de duminică, la categoria I, se înregistrează un report de peste 7,4 milioane de lei (1,65 milioane de euro).
Loto 5/40 are la categoria I un report de aproximativ 327.400 lei (peste 73.000 euro), iar la tragerea Super Noroc reportul categoriei I depășește 124.800 lei.
La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 15.761 de câștiguri, în valoare totală de 970.666 lei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)