Salvia este una dintre plantele care nu ar trebui să lipsească din casele românilor. Deşi este folosită mai mult ca şi condiment, cercetările efectuate de-a lungul timpului au demonstrat faptul că această minunată plantă este şi un excelent medicament, având calităţi terapeutice extraordinare, asupra sistemului digestiv, nervos, şi multe altele.
Această plantă aromată era considerată a fi sacră în Antichitate, şi pe bună dreptate. Un vechi proverb chinezesc ne spune că „cine are salvie în casă nu lasă bătrâneţea să se apropie”, aşadar aceasta este una din plantele cu efecte mai mult decât benefice asupra organismului.
- Ce este Salvia ?
Salvia este o plantă originară din regiunea mediteraneană şi de aici s-a extins în întreaga Europă centrală şi Asia. Salvia este o plantă minunată, ce creşte până la 80 cm înălţime, şi este de menţionat faptul că este o plantă perenă. O scurtă descriere a salviei ar suna în felul următor – această plantă are frunzele ovale, acoperite de perişori, de culoare verzuie, care cresc în mlădiţe lemnoase, iar florile sunt de culoarea cerului, bleu deschis, sau a cerului la amurg, un violet minunat.
Tufa de salvie poate ajunge la o înălţime de 60 de cm şi la o lăţime de 60 de cm. Salvia, deşi este o plantă perenă, înfloreşte abia în al doilea an de când e cultivată. Frunzele salviei sunt folosite pentru asezonarea diverselor preparate, având un gust amărui şi aromat, picant. Salvia se poate găsi în ţara noastră în regiunile joase ale ţării. Aceasta creşte spontan dar de asemenea este şi cultivată, şi cel mai mult se foloseşte salvia cultivată datorită temperaturilor foarte joase din timpul iernii şi sensibilităţii acesteia la îngheţ.
In limba română, salvia mai este cunoscută şi sub denumirea de jale, jaleş, salbie sau şerlai. Salvia se poate planta şi în ghivece, aşadar are nevoie doar de sol umed şi de lumină multă, de un loc cald. Planta este înmulţită fie prin butaşi, fie prin seminţe sau transplantare.
- Ce conţine salvia?
Aşa cum am menţionat, salvia este considerată drept o plantă miraculoasă cu proprietăţi tămăduitoare, datorită conţinutului său bogat în vitamine. Salvia conţine un complex de vitamine, printre care enumerăm vitamina A, B, vitamina C, minerale precum calciu, potasiu, magneziu, fier, zinc şi sodiu, fiind un adevărat izvor de substanţe folositoare organismului.
De la salvie se folosesc frunzele şi florile, şi acestea sunt foarte bogate în uleiuri volatile. Salvia se poate folosi sub formă de infuzie, cataplasme, vin, ulei, pulbere, tinctură, şi oţet. În gastronomie, salvia are nenumărate întrebuinţări. Aşadar, salvia se poate folosi ca şi condiment în cârnaţi, la friptură, la cartofi, la tocane, la aromatizarea brânzeturilor sau a băuturilor. De asemenea, salvia este întrebuinţată şi pentru a da savoare salatelor, gustărilor, sau pentru ornare.
- Scurt istoric al salviei
Salvia este cunoscută încă din cele mai vechi timpuri. În Evul Mediu, spre exemplu, salvia era considerată o plantă cu proprietăţi magice, care îi putea face pe oameni nemuritori. Însăşi numele plantei, salvie, are o însemnătate deosebită. Salvie provine din latinescul salvare, ce înseamnă a fi sănătos, a salva, a vindeca.
Aşadar, şi romanii o considerau o plantă sacră, considerând-o o regină a plantelor cu proprietăţi tămăduitoare, dar şi cu efecte de protecţie magică. În Roma Antică salvia era culeasă cu mare fast, cu un întreg ritual am putea spune.
Aşadar, salvia era un remediu nelipsit fiind considerată un detoxifiant excelent pentru organism, şi de asemenea trata diferite infecţii, era un tonic nervos, psihic, cu capacităţi de reîntinerire. Salvia este una din plantele căreia i s-a acordat o atenţie deosebită, şi a fost şi este încă cercetată intens de-a lungul timpului, având foarte multe utilităţi practice. Menţinerea sănătăţii de cele mai multe ori depinde de această plantă.
Medicina tradiţională românească nu a omis în niciun fel salvia, aceasta având diverse întrebuinţări de-a lungul timpului. Aşadar, salvia poate fi găsită la farmaciile naturiste, la plafar, sub diverse forme- de ceai, de pulbere, de tinctură, ulei sau ulei volatil, dovadă incontestabilă a necesităţii acestei plante miraculoase în casele românilor.