Sate şi oraşe afectate de o furtună puternică

2

Torenţii de pe versanţii muntoşi şi debitele crescute ale văilor şi pâraielor au produs pagube, în noaptea de luni spre marţi, 20 iulie, în mai multe localităţi din judeţul Maramureş.

Fenomenele meteorologice periculoase care s-au produs în mai multe zone ale judeţului Maramureş, în special ploile torenţiale şi intensificările de vânt, care au luat aspect de vijelie, au afectat mai multe localităţi rurale şi urbane.

Torenţii formaţi pe versanţi au dus la creşterea debitului unor văi şi pâraie. Acestea nu au putut fi preluate de secţiunile de scurgere a podeţelor şi au ieşit din matcă.

Purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş, Dan Bucă, a declarat că, în comuna Şieu au fost inundate curţile a 10 gospodării, fiind colmatate trei podeţe şi degradaţi şase kilometri de drum comunal. În comuna Leordina, torenţii de pe versanţi au inundat două locuinţe şi două anexe gospodăreşti.

În oraşul Vişeul de Sus, apele revărsate ale Văii Peştilor şi Văii Vinului au distrus trei podeţe şi au degradat infrastructura a două străzi. În localitatea Codru Butesii, rafalele puternice de vânt au doborât doi copaci pe drumul judeţean, circulaţia rutieră desfăşurându-se cu dificultate.

În satul Mânau, ploile torenţiale căzute pe dealurile din apropiere au depăşit cantitativ 40-50 litri/metrul pătrat. Apele crescute ale Văii Mânău s-au revărsat şi au inundat patru gospodării, respectiv 40 de subsoluri şi anexe gospodăreşti. Valea Mânău a transportat material aluvionar care au colmatat 60 de fântâni. Viitura a înecat mai multe păsări de curte. Drumul judeţean a fost spălat şi degradat pe o lungime de 10 metri.

Rafalele puternice de vânt au doborât la pământ 15 stâlpi de la reţeaua de telefonie fixă. Precipitaţiile au fost însoţite de căderi de grindină de dimensiuni medii care au distrus culturile şi grădinile cetăţenilor din staul Mânău.

Prefectul judeţului Maramureş, Sandu Pocol, a fost informat de fenomenele meteorologice periculoase şi a dispus echipelor de intervenţie să acţioneze în sprijinul populaţiei pentru eliminarea efectelor negative ale furtunilor. Grupa operativă a Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-a deplasat şi a coordonat intervenţiile comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă. Echipaje ale poliţiei rutiere au asigurat dirijarea traficului rutier pentru a permite tăierea cu drujbe şi eliberarea carosabilului de copaci şi materialul lemnos rămas după tăierea acestora.

Pompierii militari şi angajaţi ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă au acţionat pentru evacuarea apei din locuinţele inundate. La acţiunile de eliminare a efectelor negative au participat cu utilaje şi membri ai comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă, respectiv au contribuit la menţinerea ordinii şi liniştii publice poliţişti din localităţile afectate de vijelie.

Precipitaţiile şi intensificările de vânt, cu aspect de vijelie au afectat mai multe posturi de transformare şi reţele de alimentare cu energie electrică.

Nealimentate parţial sau total cu energie electrică sunt localităţile Şomcuta Mare, Băseşti, Mireşu Mare, Cărpiniş, Vişeu de Jos, Plopiş, Vad, Şurdeşti, Bontâieni, Şindreşti, Tăuţii Măgherăuş, Târgu Lăpuş şi Săliştea de Sus. Toate echipele de intervenţie ale SC Electrica Baia Mare lucrează pentru remedierea deficienţelor şi restabilirea alimentării localităţilor la reţeaua de distribuţie a energiei electrice.

Cantităţile de precipitaţii înregistrate la principalele staţii hidrometrice au fost destul de însemnate: Ruscova, 35 l/mp, Luhei 33 l/mp, Fereşti 25,4 l/mp, Sălsig 24,1 l/mp, Ulmeni 21 l/mp.

Prefectura Maramureş a primit o informare de la Administraţia Naţională de Meteorologie în care se precizează că, până pe 20 iulie, ora 23.00, se va semnala instabilitate atmosferică accentuată, care din punct de vedere meteorologic, va duce la ploi cu caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt, ce vor lua aspect de vijelie, iar izolat va cădea grindină.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata