Sistemul monetar bazat pe dolar este mort. Care ar fi alternativa?

11
  • Când va apune epoca dolarului?

În aprilie 2013, prestigiosul cotidian britanic Financial Times dădea publicităţii un sondaj realizat pe baza răspunsurilor date de băncile centrale care deţin rezerve de schimb în dolari de peste 7.000 miliarde $. Patru cincimi din cei chestionaţi au înfierat politica monetară agresivă a FED-ului implementată prin intermediul setului de QE (Quantitative Easing) preluată actualmente şi de Europa. Randamentele extrem de scăzute şi deprecierea monedelor tradiţionalei i-au obligat pe bancheri să schimbe strategia reorientându-se către aur. Conform celor de la Daily Telegraph: „Băncile centrale din întreaga lume au achiziţionat mai multe lingouri anul trecut (2012, n.n.) decât în oricare perioadă din ultimii 50 de ani”.

Tendinţa confirmată şi de cei de la WGC care afirmau că “băncile centrale previzionează că anul acesta (2013, n.n.) să cumpere 450 – 550 tone evaluate astăzi la 25,3 miliarde $”. O tendinţă justificată de faptul că pe zi ce trece dolarul nu prea mai valorează mare lucru. Dovadă? În aprilie 2013, deţinătorii de titluri americane au fost vânzători neţi totalizând 38,774 miliarde$, cea mai mare sumă atinsă după 1978. În iunie 2013, situaţia se repetă; de această dată suma vânzărilor a atins 40,825 miliarde$.

Ajunşi în acest punct suntem nevoiţi să ne punem întrebarea: “De ce ar cumpăra băncile aur când acesta este pe un trend descendent?”. Răspunsul ţine de culisele prea puţin cunoscute ale scenei monetare internaţionale şi este oferit de corespondenţa diplomatică publicată, în 2009, de site-ul Wikileads, corespondenţă provenind de la ambasada americană de la Beijing:

“SUA şi Europa au respins permanent creşterea preţului aurului. Ele au intenţia de a slăbi statutul aurului ca monedă de refugiu internaţională. Ele nu doresc să vadă alte ţări reorientându-se către aur în defavoarea dolarului american şi al euro. În consecinţă, scăderea preţului aurului este extrem de benefică pentru dolar ca monedă de rezervă internaţională”.

Cu alte cuvinte, Occidentul manipulează cursul aurului pentru a-şi conserva hegemonia internaţională.

Dănuţ Dudu

Notă:  Sursele informaţiilor din acest material sunt cele considerate ca fiind de încredere iar deciziile investiţionale luate de cititori pe baza prezentului material de presă sunt integral responsabilitatea decidentului.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata